Search
Generic filters

Pași

de

35,00 lei

ISBN: 978-606-711-828-5
Autori: Em Sava și Axel
Anul apariției: 2018
Nr. pagini: 258
Format: 13 x 20

Descriere

„Pași” este o poveste de dragoste tulburătoare, un roman contemporan care vorbește despre ușile pe care viața ți le deschide. Un bărbat și o femeie, proveniți din medii sociale diferite, îşi intersectează pașii întâmplător, în cele mai diferite conjuncturi și descoperă cu uimire că femeile nu sunt de pe Venus, nici bărbații de pe Marte. Hotărârea lor de a-și construi propriul drum, în pofida cutumelor unei societăți rigide, ancorate în stereotipuri, precum și decizia lor de a nu-și așeza propria existență pe altarul compromisului, cauzează o serie de situații, uneori tensionate, alteori ilare. Romanul atinge subiecte tabu, făcând în același timp și o radiografie a căsniciei. Cartea, apărută în vara anului 2018 s-a bucurat de o excelentă primire printre cititori, ajungând în cele mai îndepărtate colțuri de lume.

2 recenzii pentru Pași

  1. 5 out of 5

    Vera Oren – scriitor, Montreal

    Am citit un fragment din cartea, „Pași”, fragment apărut, cred, în urmă cu o lună. Am citit și o mică recenzie. Am fost cucerită și intrigată, parcă cineva îmi furase idea, visul. Am comandat cartea și am sorbit-o ca pe Chianti, în două zile. Am alergat pe linia scrisului, vrăjită. M-am molipsit. Un scris aproape sacadat, dar totuși diafan, alert, poetic, o limbă nouă, expresii ca „mi-e senin”, „miroase a albastru„, „ochii lui torc miere”, „casa mi-e drumul”, etc. M-a fascinat formula scrisului în tandem, un scris la patru mâini, Em Sava, Ea și Axel, El. Nu sunt un cititor asiduu în românește, dar limba celor doi e limba de care îmi era dor și-o credeam dispărută: modernă, dezinvoltă, delicată și suavă într-o epocă a înjurăturilor birjărești ridicate la nivel de cultură. Textul celor doi e ca o apă de izvor, limpede, răcoritoare, în care termeni moderni sau anglicismele se îmbină armonios, plasând cititorul fără explicații și descrieri.

    Cel mai percutant stil în proză este cel la persoana I. Cititorul intră direct în capul personajului și vede totul prin ochii lui, naratorul fiind expulzat, inexistent și superfluu, un intermediar de prisos. Sentimentele personajului nemaitrecând prin sita naratorului, nu sunt deformate, nici judecate, și devin cu atît mai ascuțite. Acest stil însă e dificil, pentru că autorul trebuie să fie multicefal sau cameleon.

    Dacă însă recurgi la scrisul în tandem, cum e cazul cărții de față, proiectul devine riscant, greoi, inerent ducând la compromisuri. Cartea pare condusă de Ea, dar El e veridic în tot, mai puțin cliché-ul minciunii. Scrisul celor doi în tandem e crucial pentru ca sentimentul celor doi să fie credibil. Este minunat redată curgerea gândurilor celor doi și împletirea lor perfectă în telepatie, o telepatie nespusă, dar reflectând pe retină același obiect, aceeași imagine, aceeași trăire.

    Em Sava și Axel sunt ca niște gemeni a căror inimă e comună. Fiecare e imaginea celuilalt într-o oglindă. Starea sufletească e aceeași, privesc lumea și văd la fel. Au parcurs vieți separate, care i-au modelat până la perfecțiune unul pentru celălalt. Și asta îmi aduce aminte de nuvela lui Mircea Cărtărescu, „Gemenii”. Când am terminat „Pași”, aveam gust de L’écume du jour în gură, o boare de La Medeleni pe obraz și magia unui realism gen Garcia Maria Marquez invadase orașul imaginar al lui Nicole și Alex, care poate fi la fel de bine Toronto sau Chicago. Scrisul celor doi seamănă cu bătaia din aripi a unui future, scrisul lui Em, mai poetic, mai feminin, scrisul lui Axel, mai direct, mai bărbătesc.
    În gândurile celor doi e puțin loc pentru altceva decât drama unei vieți aproape spulberate și bucuria intensă a unei iubiri proaspete care se adeverește a fi cea mare. Societatea, cu micimea ei, cu roboteala zilei, cu ticurile și ideile preconcepute, cu obsesiile ei deșarte, e undeva, în spate, neclară. Marele conflict are loc în pieptul și conștiința celor doi fericiți de soartă.

    E o carte de o autenticitate zdrobitoare pentru toți cei și cele (sau, mai bine zis, pentru toate cele și toți cei), de altfel majoritari, care stagnează într-un cuplu în care anii au decantat diferențele profunde, iar dragostea, ce-a fost ca o mare, s-a evaporat, lăsând un fund găunos. Cartea face doliul căsniciei. Mi-am spus tot timpul „Ce bine că cei doi n-au copii!” Rezolvarea ecuației e simplă fără copii. Societatea poate fi sfidată fără consecințe grave.

    Îi admir pe cei doi autori cum au putut împleti stilurile și imaginile într-un tablou veridic, autentic, curgător. Un adevărat maraton al creației! Încerc să găsesc exemple în istoria literaturii, dar n-am găsit, sunt multe colaborări, dar în cărți istorice, unde e nevoie de multă documentare. M-am gândit pentru o clipă la Jean-Paul Sartre și Simone de Beauvoir, dar ei au fost mai degrabă în competiție și chiar dacă au colaborat, era ceva mâlos în relația lor.

    Cartea dă speranță în dragostea adevărată între un bărbat și o femeie, și asta într-o lume în schimbare, care încearcă să distrugă limbajul magic al iubirii care nu e decît o tatonare în pași mici. În ziua de azi literatura lui Marquez e eretică. „Pași” îl reinventează pe Marquez pe un fundal de camioane, autostrăzi, celulare și emoticoane. Dragostea e universală, iar nevoia de împlinire în dragoste, de a trăi magia sufletului pereche, e ancestrală.

  2. 5 out of 5

    Cristina Apostol

    Astăzi ținând în mână cartea “Pași” scrisă de acești doi autori fenomenali îmi dau seama că colaborarea acestora a dat naștere unei povești bine închegate și cimentată de niște emoții vii, fără retușuri sau rețineri. Atât Axel cât și Em Sava au oglindit un subiect prezent, cu toate implicațiile și complexitățile de rigoare, nu s-au abținut în a oferi detalii pe care mulți încă le consideră tabu, au dat glas acelor trăiri care ar putea fi a oricui: frici, abandon, neiubire, adulter, flirt și inhibiția unor emoții ce destramă sufletul pe bucăți. Au avut curajul să spună lucrurilor pe nume într-un roman care mi-a pus o amprentă pe suflet…

    “Viața bate filmul, nu-i așa? Un clișeu spart de prea mult uz. Dar ce să facem dacă menirea noastră e să ne naștem, să reinventăm roata și să murim? Nu suferința noastră doare cel mai tare? Nu iubirile personale ne perpelesc pe jar? Nu fericirea noastră mișcă Universul? Nu praful de stele produs de noi înșine alimentează paradisul vieții pământești?”

    O avem ca eroină pe Nicole, o tânără cu o relație disfuncțională, aparent cu o iubire dominatoare, și cu un cămin agreabil, însă sufletul cere dragoste, prezență și comunicare; aceste aspecte lipsă fac din vesela Nicole un personaj șters din celula familiei perfecte. Zilele-i trec fără funcționalitate iar rutina absoarbe din ea toată jovialitatea. Până în punctul când apare “el”. Emoția i se strecoară în suflet cu repeziciune, iar o dată cu asta zilele îi sunt colorate iar inima își cere tributul. El e cel care prin simple gesturi o face să se dezghețe de acea carapace a nesiguranțelor creată chiar de soțul acesteia, acel care îi dictează direcția și decizia.

    “… Dialogul nostru a fost extrem de subtil. Un cocktail de gesturi și atitudini distilate din senzația de regăsire și apartenență. A fost ca și cum ne-am fi continuat povestea începută cândva, undeva. Mai presus de înțelegere. Fiecare s-a citit pe sine în ochii celuilalt, într-o oglindă în care imaginea se formase cu mult înainte ca noi să ne așezăm în fața ei. Nu era întâlnire, ci re-găsire.”

    Alex apare la un moment de cumpănă, dar și ca o revelație care vine la timpul potrivit pentru a-i deschide ochii eroinei noastre încotro să se îndrepte și care e de fapt menirea ei ca femeie. Nicole fiind educată într-un mod tradițional refuză și critică dur înclinația sa spre adulter, însă aceasta suferă pe zi ce trece, ignorarea soțului, tăcerea sa acuzatoare, replicile menite să o intimideze toate duc la acel refugiu prin Alex, oaza sa de calm și înțelegere. Ai zice o poveste clișeu, sau prea previzibilă, însă vă asigur că tot ce a urmat a fost un crescendo impresionant; autorii au creionat cu patru mâini emoții vii, nesiguranțe, doi pași înainte și unu înapoi detaliind și punând piesă cu piesă amănunturile unei vieți cu o încărcătură debordantă. Însă secretele se țin lanț, iar unele necuvinte aduc după sine furtuni după cerul luminat, iar eroii noștri nu sunt scutiți după iubirea ce și-o destăinuie de implicații dureroase. Alegerile trebuie asumate, la fel și ascunzișurile ce ți se par confortabile, iar Alex plătește prin omiterea lor prețul așteptării care cine știe cât va dura. Și totuși, iubirea lor e una înfloritoare chiar dacă e scoasă din contextul unor căsnicii eșuate, e pură și inocentă semeni unor adolescenți ce abia descoperă acest fior inconfundabil, în ei pulsează din nou viața și sunt ambii șocați de acestă stare ce le dă pur și simplu aripi. Chiar dacă sunt zdrobiți de cuvinte și reproșuri, chiar dacă se prelinge dragostea lor într-o notă dansantă a unor piedici existențiale, ei simt, ei trăiesc, ei experimentează viața în toate formele ei.

    Acțiunea cărții e ca un caleidoscop, piesă cu piesă colorând zilele eroilor noștri într-o multitudine de trăiri intense.Totul vibrează a viață și experiențe parcă trăite și așternute pe foaie semeni unui jurnal de memorii a unei efervescente iubiri trăite cu o intensitate ce se cere transmisă mai departe cu gândul… ce-ar fi fost dacă?, sau poate e mai bine așa, cert e că din acest roman am învățat că unele persoane vin ca o lecție, ca un blestem dar și ca o binecuvântare. Unii oameni ne deschid ușile inimii, unii ne obligă să punem totul sub semnul întrebării sau în balanța corectitudinilor, unii ne dau foc și patimă iar alții ne țin lângă ei din comoditate și accept.

    Romanul “Pași” ne arată câte urme trebuie să bătătorim, câte cărări să parcurgem pentru a ne afla pe noi înșine, apoi împăcați cu ceea ce înseamnă “eu” să mergem prin viață cu capul sus și pregătiți să înfruntăm greșelile, alegerile și noțiunea timpului. Cartea are efectul de a stârni furtuni dar și a dăruirii unor morale adânci, toate cu menirea de a lua ce e mai bun din roman și din povestea celor doi eroi ce s-au descoperit din nou, și s-au pus față în față cu emoția ce și-o nutresc unul altuia.

    Vă îndemn să aflați lumea sentimentelor, a descoperirii de sine și a poziționării fiecăruia în puzzle-lul vieții. Vă îndemn să citiți cartea “Pași” pentru că romanul se simte la intensitate maximă, pentru că e viață, pentru că un final nu e întotdeauna un sfârșit…

    “În ultimele luni mi-am înșelat soțul în toate felurile. Pentru că mintea mea și sufletul meu sunt conectate la o altă minte și alt suflet, independent de voința mea. Însă pentru prima oară în ani, sunt împăcată cu mine însămi, pentru că am încetat să mă înșel pe mine.”

Adaugă un comentariu

Întrebări și răspunsuri de la clienții noștri

Nu există nici o întrebare deocamdată.

Only registered users are eligible to enter questions
(0)