gdpr

Notă de informare GDPR - SIONO Editura

Documentul de mai jos va explica:
– ce date folosim,
– în ce scop,
– pentru câtă vreme,
– cine are acces la ele,
– care sunt drepturile tale în privinţa datelor prelucrate.

Ce sunt datele cu caracter personal?
Potrivit GDPR, „date cu caracter personal” înseamnă orice informaţii privind o persoană fizică identificată sau identificabilă („persoana vizată”). O persoană fizică identificabilă este o persoană care poate fi identificată, direct sau indirect, în special prin referire la un element de identificare, cum ar fi un nume, un număr de identificare, date de localizare, un identificator online sau la unul sau mai multe elemente specifice, proprii identităţii sale fizice, fiziologice, genetice, psihice, economice, culturale sau sociale.
Nu există o listă a datelor cu caracter personal, iar GDPR nu impune statelor să realizeze o astfel de listă, pentru simplul motiv că o dată poate deveni într-un anumit context dată cu caracter personal, iar în alt context să fie pur şi simplu o informaţie fără valoare de dată cu caracter personal.

Iată câteva exemple de date cu caracter personal:
• numele
• domiciliul sau reşedinţa cuiva
• o adresă de e-mail (inclusiv adresele de tipul andrei.popescu@firma.ro)
• numărul de buletin, paşaport sau carte de identitate
• date privind locaţia (de exemplu, funcţia de date privind locaţia disponibilă pe un telefon mobil)
• adresa IP
• un cookie ID
• silueta cuiva din înregistrările CCTV
• un număr de înmatriculare al unei maşini

Definiţia datelor cu caracter personal mai conţine câteva elemente importante:
Datele personale vizează informaţii privind persoanele fizice, nu persoane juridice. Distincţia e importantă pentru că, spre exemplu, numărul de înregistrare de la Registrul Comerţului, Codul fiscal ori alte elemente de identificare ale unor companii nu sunt date cu caracter personal. Mai mult, atunci când o adresă de e-mail ori un număr de telefon vizează în mod clar o persoană juridică (de ex. e-mailurile de tip office@ sau telefoanele de la un call-center public al unei companii), atunci nu vorbim despre date cu caracter personal.
Nu contează dacă prelucrarea acestor date personale se face prin intermediul unui sistem automat ori prin intermediul unui sistem neautomatizat (ex. prelucrare manuală), dacă aceasta face parte dintr-un sistem structurat de evidenţă a datelor. Singurul lucru important e că vorbim despre o prelucrare a unui astfel de tip de date.

Informaţiile pe care le colectăm
SIONO Editura colectează datele personale în două modalităţi importante:
Informaţie furnizată direct de tine, prin intermediul formularelor SIONO Editura (spre exemplu, ca urmare a înregistrării ca membru al comunităţii SIONO Editura, ca urmare a solicitării unui serviciu SIONO Editura, ca urmare a comenzilor plasate pe site ori ca urmare a abonării la newsletterele SIONO Editura).
Informaţii pe care le obţinem atunci când ne foloseşti serviciile (spre exemplu, prelucrăm istoricul interacţiunilor tale cu newsletterele noastre pentru a putea înţelege şi limita newsletterele la cele care te interesează, istoricul comenzilor tale etc).
SIONO Editura utilizează formulare prin care îţi poţi face cont, poţi comanda, poţi comenta la produse ori te poţi înregistra la newsletterele informative SIONO Editura. Aceste formulare includ câmpuri precum numele, adresa de e-mail, numărul de telefon mobil, parola de acces, detalii privitoare la adresa de livrare a unor produse, detaliile de facturare, etc.
Folosim aceste date pentru a-ţi permite accesul în site şi pentru a putea livra produsele şi serviciile pe care ai ales să le primeşti (produsul comandat, newslettere etc.). Bază legală pentru această prelucrare este intrarea şi executarea unui contract la care eşti parte (ori de câte ori realizezi operaţiunile de mai sus, eşti de acord cu termenii şi condiţiile de furnizare a acelor servicii) sau consimţământul tău, dacă vorbim despre efectuarea de comunicări comerciale către tine, fără să fie vorba despre produse şi servicii similare pe care le-ai achiziţionat deja de la noi, unde suntem îndreptăţiţi să îţi trimitem comunicări comerciale (dar vom continua, în permanenţă, să-ţi oferim posibilitatea de a te dezabona de la acel gen de comunicări).
Poate fi necesar uneori să solicităm, de asemenea, informaţii fiscale suplimentare, în cazul în care suntem obligaţi prin lege să depunem declaraţii fiscale în legătură cu produsele şi serviciile comandate de tine. În acel caz, ne vom referi la adresa ta (necesară pentru a fi trecută pe factura fiscală), dar şi alte date fiscale pe care legea ne obligă să le colectăm şi prelucrăm în legătură cu tranzacţia în cauză. În această situaţie, temeiul legal pentru prelucrare va fi reprezentat de obligaţia de a ne conforma cu prevederile din legislaţie.
Nu îţi folosim datele pentru a trimite comunicări de marketing decât dacă optezi în mod explicit pentru o astfel de comunicare. Chiar şi în astfel de cazuri, te asigurăm că ai o opţiune uşor de folosit pentru a te dezabona (retragerea consimţământului) în orice moment, fie în comunicarea însăşi, fie contactându-ne prin e-mail sau telefon.
SIONO Editura oferă, de asemenea, posibilitatea de a ne trimite mesaje. Datele pe care le trimiţi în urma folosirii acestei opţiuni de contactare sunt prelucrate în baza interesului nostru legitim de a răspunde solicitării tale şi/sau de a păstra o evidenţă a reclamaţiei tale, a solicitării de consultanţă şi a altora similare. Aceste date sunt stocate timp de 5 ani.

Utilizarea site-ului SIONO Editura
SIONO Editura colectează în mod automat anumite informaţii, pe care le stochează în rapoartele sale de trafic. Informaţiile despre care vorbim pot include IP-ul dispozitivului de pe care ne vizitezi, regiunea sau localizarea generală de unde accesezi site-ul, precum şi tipul de browser, sistem de operare ori de dispozitiv de pe care ne accesezi. În plus, colectează şi un istoric paginilor pe care le accesezi.
Utilizăm această informaţie în temeiul interesului nostru legitim de a observa în ce măsură paginile site-ului corespund nevoilor de afişare ale dispozitivului tău particular, pentru a diagnostica eventuale probleme pe care le au serverele noastre atunci când livrează pagini către anumite tipuri de dispozitive, pentru a analiza tendinţe, a observa modul în care utilizatorii pot naviga mai bine în paginile noastre. De asemenea, colectăm informaţii demografice statistice care ne ajută să identificăm preferinţele vizitatorilor. SIONO Editura foloseşte, de asemenea, cookie-uri, despre care puteţi citi în secţiunea de mai jos.

Cookie-uri şi alte tehnologii similare
Cookie-urile sunt fişiere text mici plasate pe computer sau pe dispozitive mobile când accesaţi site-uri web. Cookie-urile „directe” sunt stabilite de domeniile pe care le vizitaţi în acel moment (ex. SIONO Editura). Cookie-urile „terţe” sunt stabilite de alte domenii decât cele ale site-urilor pe care le vizitaţi (ex. alte domenii decât SIONO Editura).
Cele mai multe cookie-uri pot fi incluse într-una dintre categoriile de mai jos:
Strict necesare – aceste cookie-uri sunt esenţiale în furnizarea serviciilor solicitate de către tine. Fără ele, website-ul nu poate funcţiona ori livra serviciile furnizate (autentificare, coş de cumpărături etc).
Performanţă – aceste cookie-uri colectează informaţii despre modul în care vizitatorii utilizează un site web, cum ar fi paginile cele mai populare, ce metodă de conectare între pagini este cea mai eficientă şi dacă utilizatorii întâmpina mesaje de eroare de pe paginile web. Aceste cookie-uri ne permit să oferim o experienţă de înaltă calitate vizitatorilor noştri, precum şi să măsurăm audienţa paginilor SIONO Editura. Informaţiile colectate de aceste cookie-uri nu identifică utilizatorii. Acestea sunt concepute pentru a ajuta la îmbunătăţirea funcţionării site-ului nostru.
Acest website utilizează Google Analytics, un program de analiză a traficului de internet furnizat de Google, Inc. („Google”). Google Analytics utilizează cookie-uri pentru a ajuta SIONO Editura să analizeze modul în care utilizatorii utilizează site-ul. Informaţiile generate de cookie despre utilizarea SIONO Editura (inclusiv adresa dvs. IP) vor fi transmise şi stocate de Google.
Google va utiliza aceste informaţii în scopul evaluării utilizării de către tine a SIONO Editura, al compilării rapoartelor privind activitatea site-ului şi în furnizarea altor servicii legate de activitatea SIONO Editura. Google poate, de asemenea, să transmită aceste informaţii unor terţe părţi, în cazul în care acest lucru este cerut prin lege sau în cazul în care aceste terţe părţi sunt împuterniciţi care prelucrează informaţiile în numele Google. Google nu va asocia adresa dvs. IP cu alte date deţinute de Google. Puteţi refuza utilizarea cookie-urilor prin selectarea setărilor corespunzătoare din browserul dvs. Cu toate acestea, reţineţi că, dacă faceţi acest lucru, este posibil să nu puteţi utiliza întreaga funcţionalitate a acestui site web.
Funcţionale – aceste cookie-uri ţin minte alegerile pe care le faci, pentru a îmbunătăţi experienţa de navigare pe site.
Cookie-urile de direcţionare şi de publicitate: aceste cookie-uri colectează informaţii despre obiceiurile tale de navigare pentru a face publicitatea relevantă. Ele sunt, de asemenea, folosite pentru a limita numărul vizualizări ale unei reclame, precum şi pentru a ajuta la măsurarea eficacităţii campaniilor publicitare.

Ce cookie-uri se folosesc?
Se folosesc două tipuri de cookie-uri: per sesiune şi fixe. Cele din urmă sunt fişiere temporare ce rămân în terminalul utilizatorului până la terminarea sesiunii sau închiderea aplicaţiei (browser-ului web). Fişierele fixe rămân pe terminalul utilizatorului pe o perioadă în parametrii cookie-ului sau până sunt şterse manual de utilizator.
Cookie-urile folosite de SIONO Editura sunt: Google Analytics, Facebook Login, Google Experiments, Google Adwords.
Terţii care au acces la datele de trafic furnizate prin cookies pe site-ul SIONO Editura sunt: Poșta Română și procesatorii de plăţi online (Paylike).

Opţiunile tale privind cookie-urile
Poţi ajusta setările de confidenţialitate din browser pentru a bloca toate cookie-urile; cu toate acestea, acest lucru ar putea afecta grav experienţa ta de navigare, deoarece multe site-uri web ar putea să nu funcţioneze corect. Browserul îţi poate permite să ştergi toate modulele cookie la închiderea browserului. Această opţiune, totuşi, duce la ştergerea cookie-urilor persistente, care pot stoca preferinţele şi setările tale personalizate pe site-urile pe care le vizitezi în mod regulat. Cu toate acestea, este posibil să păstrezi modulele cookie dorite, întrucât browserul îţi poate permite să specifici site-urile care sunt întotdeauna sau niciodată autorizate să utilizeze modulele cookie.
Mai multe detalii despre modul de ştergere a cookie-urilor sau modul de gestionare a cookie-urilor în diferite browsere de internet pot fi găsite accesând linkurile de mai jos:

Cookie settings în Internet Explorer
Cookie settings în Microsoft Edge
Cookie settings în Chrome
Cookie settings în Firefox
Cookie settings în Safari

Pentru a opta să nu mai fii urmărit de Google Analytics te rugăm să vizitezi următorul link.
Informaţii specifice privind problemele de confidenţialitate legate de publicitatea pe internet poți găsi aici.
Informaţii privind modul în care organizaţiile utilizează modulele cookie sunt disponibile aici.

Către cine transferăm aceste informaţii
Vom dezvălui datele tale personale numai pentru scopurile şi pentru acele terţe părţi enumerate mai jos. Vom lua măsurile adecvate pentru a te asigura că datele personale sunt prelucrate, securizate şi transferate în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Divulgarea către terţi
Vom transmite datele tale personale, acolo unde este strict necesar, pe baza nevoii de cunoaştere, către următoarele categorii de terţi:
• companiile care ne furnizează produse şi servicii (împuterniciţi), cum ar fi: Google Adwords, Google Analytics, Facebook.
• agenţiile media, cum ar fi cele care organizează campanii promoţionale şi cele care administrează site-ul SIONO Editura;
• servicii de market research: analiza, publicitate, strict pentru nevoile SIONO Editura;
• furnizorii şi suportul sistemelor tehnologiei informaţiei, inclusiv arhivarea e-mailurilor, furnizorii de telecomunicaţii, serviciile de back-up şi recuperare în caz de catastrofe şi serviciile de securitate cibernetică.
• companiile implicate în funcţionarea site-ului nostru web, în cazul în care nu ne oferă un serviciu.
• alte părţi, cum ar fi autorităţile şi instituţiile publice, contabilii, auditorii, avocaţii şi alţi consultanţi externi, a căror activitate implică necesitatea cunoaşterii acestor date sau acolo unde legea ne obligă să facem această dezvăluire.

De asemenea, vom dezvălui datele tale personale unor terţe părţi:
• către persoane care demonstrează că acţionează legal în numele tău
acolo unde este în interesul legitim al SIONO Editura să administreze, să crească şi să îşi dezvolte afacerea, în următoarele cazuri: în eventualitatea schimbării proprietarului site-ului, am putea dezvălui datele tale personale către cumpărătorul potenţial al afacerii ori părţilor sale, având în vedere necesitatea de a menţine continuitatea afacerii.
• dacă SIONO Editura ori o parte substanţială a bunurilor sale sunt achiziţionate de o terţă parte, caz în care datele cu caracter personal prelucrate de SIONO Editura vor face parte din proprietăţile transferate.
• dacă suntem obligaţi prin lege să dezvăluim un anumit tip de informaţie, în cazul unor solicitări legale a funcţionarilor guvernamentali, ori în situaţia în care suntem obligaţi să respectăm cerinţele de securitate naţională sau de aplicare a legii sau pentru a preveni activitatea ilegală.
• pentru a răspunde oricăror reclamaţii, pentru a ne proteja drepturile sau drepturile unui terţ, pentru a proteja siguranţa oricărei persoane sau pentru a preveni orice activitate ilegală.
• pentru a proteja drepturile, proprietatea sau siguranţa SIONO Editura, angajaţilor noştri, clienţilor, furnizorilor sau altor persoane.

Durata de retenţie a datelor cu caracter personal
Datele tale personale vor fi stocate atâta timp cât există în baza noastră de date contul tău de client. Poţi oricând solicita ştergerea datelor cu caracter personal stocate de către SIONO Editura, acţiune ce se finalizează în termen de 20 zile (maximum) atâta timp cât nu intervine temeiul legitim. Asta înseamnă că dacă o anumită lege prevede stocarea unor date de caracter personal pentru un anumit interval de timp atunci, în acel interval, datele tale personale menţionate în legea respectivă nu se vor şterge.

Restricţii cu privire la utilizarea informaţiilor de către terţi
Orice terţe părţi către care dezvăluim informaţiile tale personale în conformitate cu cele de mai sus sunt limitate (prin lege şi prin contract) în capacitatea lor de a utiliza informaţiile dvs. Personale doar în scopurile specific identificate de noi. Vom asigura întotdeauna că orice terţe părţi către care dezvăluim informaţiile tale personale sunt supuse obligaţiilor de confidenţialitate şi de securitate în conformitate cu contractele semnate cu ei şi cu legile aplicabile. Cu toate acestea, pentru evitarea îndoielii, acest lucru nu poate fi aplicabil atunci când dezvăluirea nu este decizia noastră.
Cu excepţia situaţiilor detaliate în mod expres mai sus, niciodată nu vom dezvălui, nu vom vinde sau nu vom închiria informaţiile tale personale unei terţe părţi fără a te notifica şi, dacă este cazul, fără a obţine consimţământul tău.

Transfer de informaţii în afara Uniunii Europene
Informaţiile personale pot fi prelucrate de către personalul nostru care operează în afara UE, alţi membri ai grupului nostru sau ai unor operatori terţi de date pentru scopurile menţionate mai sus.
Dacă furnizăm orice informaţii cu caracter personal despre tine unor astfel de entităţi aflate în afara UE, vom lua măsurile adecvate pentru a ne asigura ca destinatarul îţi protejează în mod corespunzător informaţiile personale, în conformitate cu această notă de informare. Aceste măsuri includ:
– în cazul furnizorilor de servicii cu sediul în SUA, încheierea cu aceştia a unor acorduri contractuale standard aprobate de Comisia Europeană sau asigurarea că aceştia s-au înscris în programul Privacy Shield (a se vedea mai departe https://www.privacyshield.gov/welcome); sau
– în cazul furnizorilor de servicii cu sediul în alte ţări din afara SEE (inclusiv Japonia), încheierea de acorduri contractuale standard ale Comisiei Europene cu aceştia.
Mai multe detalii despre paşii pe care îi luăm pentru a-ţi proteja informaţiile personale în aceste cazuri sunt disponibile la noi, la cerere, contactându-ne.

Ce drepturi ai ca utilizator al SIONO Editura?
Regulamentul recunoaşte persoanelor vizate o serie de 8 drepturi importante (operatorul este cel obligat să se asigure de respectarea lor):
Dreptul la informare – art. 13 şi 14 GDPR – acesta le permite persoanelor vizate să ştie, chiar de la momentul la care se face colectarea modul în care se vor utiliza acele date, către cine vor fi ele dezvăluite ori transferate, ce drepturi au persoanele în cauză cu privire la datele prelucrate etc.
Dreptul de acces la date – art. 15 GDPR – îţi permite să obţii, din partea noastră, o confirmare că se prelucrează sau nu date cu caracter personal care te privesc şi, în caz afirmativ, acces la datele respective şi la alte informaţii utile.
Dreptul la ştergerea datelor – art. 17 GDPR – îţi permite să obţii din partea noastră ştergerea datelor cu caracter personal te privesc, fără întârzieri nejustificate. Există, totuşi, şi excepţii de la această regulă, cum ar fi ideea că unele date sunt prelucrate pentru a oferi publicului dreptul la informare, că sunt prelucrate în scopuri statistice ori de arhivare, că sunt prelucrate pentru îndeplinirea unei obligaţii legale ori că le prelucrăm pentru constatarea sau apărarea unui drept în instanţă.
Dreptul la rectificarea datelor – art. 16 GDPR – îţi permite să obţii de la noi, fără întârzieri nejustificate, rectificarea sau completarea datelor cu caracter personal inexacte care te privesc.
Dreptul la restricţionarea datelor – art. 18 GDPR – este un drept cu caracter temporar. În unele situaţii, între momentul în care, spre exemplu, luăm decizia de a şterge anumite date (nu mai avem nevoie de datele cu caracter personal în scopul prelucrării) şi ştergerea efectivă a datelor, ne trimiţi o cerere prin care te opune ştergerii, motivând faptul că ai nevoie de aceste date pentru constatarea, exercitarea sau apărarea unui drept în instanţă. Ca urmare a unei astfel de solicitări, vom „îngheţa” datele oprind prelucrarea lor pentru o anumită perioadă de timp.
Dreptul la portabilitatea datelor – art. 20 GDPR – ai dreptul de a primi datele cu caracter personal care te privesc şi pe care le-ai furnizat operatorului (care le prelucrează în temeiul unui contract ori în temeiul consimţământului tău, prin mijloace automate) într-un format structurat, utilizat în mod curent şi care poate fi citit automat şi ai dreptul de a transmite aceste date altui operator, fără obstacole din partea noastră. Astfel, datele personale îţi vor fi oferite într-un format structurat, pentru ca tu să poţi decide că le descarci sau, dimpotrivă, că le trimiţi unui alt operator.
Dreptul la opoziţie – art. 21 GDPR – ai dreptul de a se opune, spre exemplu, prelucrării datelor tale personale, atunci când acestea sunt prelucrate în scop de marketing direct. Ca să fie mai clar modul în care îţi poţi exercita acest drept, trebuie menţionat, spre exemplu, că în toate newsletterele care provin de la SIONO Editura (indiferent că vorbim despre newsletttere care oferă doar informare sau newslettere care promovează servicii sau produse SIONO Editura) vei avea întotdeauna posibilitatea să te dezabonezi. Oferim această posibilitate în absolut toate situaţiile, indiferent că legea ne obligă sau nu la aceasta (nu toate mailurile de la noi sunt considerate a fi marketing direct), pentru că ni se pare important ca interacţiunea ta cu SIONO Editura să existe doar câtă vreme ţi-o doreşti.
Dreptul de a nu face obiectul unei decizii bazate exclusiv pe prelucrarea automată, inclusiv crearea de profiluri, care produce efecte juridice care privesc persoana vizată sau o afectează în mod similar într-o măsură semnificativă. SIONO Editura nu realizează astfel de profilări care să fie urmate de decizii automatizate cu efect juridic sau similar semnificativ pentru persoana vizată. La momentul la care vom realiza astfel de profilări, te vom anunţa şi vom modifica prezenta notă de informare.
Dreptul de a depune o plângere la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. B-dul G-ral. Gheorghe Magheru 28-30, Sector 1, cod postal 010336, Bucureşti, România. +40.318.059.211 / +40.318.059.212, anspdcp@dataprotection.ro.

Te rugăm să ai în vedere şi următoarele:
Perioada de timp
Vom încerca să răspundem la solicitarea ta în termen de 30 de zile şi putem prelungi acest termen din motive specifice, legate de complexitatea cererii tale. În toate cazurile, dacă această perioadă este extinsă, te vom informa despre termenul de prelungire şi despre motivele care au condus la aceasta.

Restricţionarea accesului
În anumite situaţii, este posibil să nu-ţi putem oferi acces la toate sau la unele dintre datele tale personale datorită dispoziţiilor legale. Dacă refuzăm cererea ta de acces, te vom informa despre motivul refuzului.

Fără identificare
În unele cazuri, este posibil să nu putem căuta datele personale datorită identificatorilor pe care îi furnizaţi în solicitare. În cazul în care nu vă putem identifica ca persoana vizată, nu suntem în măsură să ne conformăm solicitării de a vă executa drepturile legale descrise în această secţiune, cu excepţia cazului în care furnizaţi informaţii suplimentare care să vă permită identificarea. Vă vom informa şi vă vom oferi posibilitatea de a oferi astfel de detalii suplimentare.

Exercitarea drepturilor legale
Pentru exercitarea drepturile legale, te rugăm să accesezi contul tău din SIONO Editura. În cazul în care operaţiunea dorită nu poate fi efectuată direct în cont te rugăm să ne contactezi pe adresa gdpr@sionoeditura.com.

Securitate
SIONO Editura se angajează să protejeze datele tale personale împotriva pierderii, utilizării incorecte, divulgării, modificării, indisponibilităţii, accesului neautorizat şi distrugerii şi ia toate măsurile de precauţie rezonabile pentru a proteja confidenţialitatea acestor date, inclusiv prin utilizarea unor măsuri organizatorice şi tehnice adecvate. Măsurile organizatorice includ controlul accesului fizic la sediul nostru, pregătirea personalului şi blocarea fişierelor fizice în dulapurile de depozitare. Măsurile tehnice includ utilizarea de criptare, parole pentru accesul la sistemele noastre, utilizarea certificatelor de securitate de tip SSL, pentru criptarea datelor în tranzit, etc.
În timpul furnizării datelor tale personale, datele personale pot fi transferate pe internet. Deşi depunem toate eforturile pentru a proteja datele personale pe care ni le furnizezi, transmiterea de informaţii între tine şi noi, pe internet, nu este complet sigură (e posibil ca terminalul de pe care scrii să fie monitorizat de terţi, spre exemplu, fără ca noi să putem face nimic în această privinţă). Prin urmare, nu putem garanta securitatea informaţiilor tale personale transmise prin intermediul internetului. Înţelegi, deci, ca orice astfel de transmisie este pe propriul tău risc. Odată ce primim datele personale, vom folosi proceduri stricte şi caracteristici de securitate pentru a preveni accesul neautorizat la acestea.

Schimbări în nota de informare
Ne rezervăm dreptul, la discreţia noastră, să modificăm practicile noastre de confidenţialitate şi să actualizăm şi să efectuăm modificări la această notă de informare în orice moment. Din acest motiv, te încurajăm să consulți periodic  această notă. Vom trata datele tale personale într-o manieră compatibilă cu notificarea de confidenţialitate în baza cărora au fost colectate, cu excepţia cazului în care avem consimţământul tău să le tratăm diferit.

Informaţii de contact
Te rugăm să ne adresezi întrebările tale cu privire la obiectul protecţiei datelor şi orice solicitări în exercitarea drepturilor tale legale la următoarele date de contact:
Email: gdpr@sionoeditura.com
Website: www.sionoeditura.com
Adresa sediu social: Bd. Ion Mihalache 93, Sector 1 București
Vom investiga şi încerca să rezolvăm orice cerere sau plângere cu privire la utilizarea sau dezvăluirea informaţiilor tale personale.
Dacă nu eşti mulţumit de răspunsul nostru, poţi face o plângere Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
Poţi găsi mai multe informaţii aici: dataprotection.ro

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei