Descriere
Ce faci când ai o crimă comisă deliberat, fără ca ucigașul să folosească o armă, fără ca, de fapt, să ucidă, dar în urma lui rămâne un cadavru? Termenul „autor moral” nu se aplică: premeditarea a fost evidentă. Dilema, însă, nu dispare.
Să încerci o încadrare a romanului Cristinei Dinu într-o anumită categorie, polițist sau psihologic, ar însemna să atingi cam 10% din subiect. Complexitatea subiectului, conturul puternic al personajelor, detaliile acțiunii, pornesc dintr-o precizie de fascicul-laser a observației, combinată cu finețea unui scris matur, fără compromisuri. Faptele sunt fapte, iar autoarea le pune pe tapet într-un puzzle complex, ale cărui piese sunt supuse, una câte una, unei analize clare și, adeseori, tăioase, fără lumină roz în cadru.
Dălcăran Marian –
Îmi place cartea! E foarte bună! Dacă as fi bibliotecar nu aș ști în ce raft sa o pun, în raftul de polițiste sau de psihologice, bine ca la biblioteca nu se așează cărțile după aceste criterii.
Asta e a treia ta carte, al treilea stil. 😁
Povestea e bună, captivantă, pe alocuri misterioasă, exprimarea foarte bună.
Cu toții avem o relație toxică în viață de care nu putem scăpa, cu toții avem o latură care odată și odată în viață se vrea periată, lingușită, cu toții la un moment dat în viață am tratat pe cineva superficial și ne-am format o părere total altfel decât realitatea… și toate astea sau o parte din ele le conștientizezi abia când citești Crima din 9 mai.
…Apoi e uimitor cum o femeie reușește sa scrie astfel încât sa dea senzația cititorului că povestea aparține unui bărbat. Citești și ești convins ca autorul e bărbat. Dacă ar fi și în România un premiu literar cum e Goncourt in Franța, ai putea înșela juriul și sa iei premiul de doua ori , cum a făcut Roman Gary. 🤣
Felicitări pentru carte!
Theodora Savuli (proprietar verificat) –
„Crima din 9 mai” e o carte grea, iar asta din pricina topicului: partea inumană a rasei umane. V-am mai spus și în recenzia cărții „Copiii viitorului” (alt roman de-al autoarei, pe care l-am citit și iubit) că îmi place enorm de mult cum scrie Cristina Dinu. Are un stil care te prinde și nu te mai lasă nici după ce închizi cartea. Iar fix asta face romanul de față: te prinde într-o pseudo-ficțiune și, până să apuci să te dezmeticești bine, ajungi într-o realitate cruntă, în care oamenii au mentalitatea „care pe care”. Cristina, ai avut dreptate: „Copiii viitorului” e, cum îmi place mie să-i spun, o „utopie imperfectă”, în timp ce „Crima din 9 mai” e o „realitate cât se poate de reală” și de dură. Mi-a plăcut mult modul în care ai ales subiectul; nu foarte multă lume ar decide să abordeze un astfel de topic sensibil, dar tu ai făcut-o. Și ți-a ieșit! Chiar ți-a ieșit! Felicitările mele maxime! Aștept următoarele tale volume cu mult interes!