EDITURA TA!

Search
Generic filters
Search in title
Search in content
Review



Aventurile lui Andrei

de

37,00 lei

Ediție bilingvă: Română/Franceză
ISBN: 978-606-95369-2-6
Anul apariției: 2021
Nr. pagini: 132
Format: 15 x 23

1 recenzie pentru Aventurile lui Andrei

  1. 5 out of 5

    Booknation.ro

    Ce dulce și frumoasă este copilăria învăluită în mii de îmbrățișări calde, în somn dulce și în pupici furați de pe obrazul bucălat al unui bebeluș. Scriu aceste rânduri și în minte îmi vine imaginea mamei, care mă îmbrățișează în drumul său spre muncă și îmi spune cât de fericită e să mă aibă în viața sa. Cumva aceste momente s-au întipărit în memoria mea, în ADN-ul meu de copil ascultător, alături de povețele spuse de părinți și bunici. Am crescut cu frumoasa senzație de a fi un copil iubit cu multă sinceritate, fără rezerve, dar și în duhul respectării unor reguli. Bunica mă învăța mereu că omului harnic Dumnezeu îi pune pâinea în traistă și îmi amintea mereu despre fata babei și fata moșneagului. Acele vremuri demult apuse îmi învie și acum în minte, ținându-mă conectată la tot ce înseamnă patrimoniu și cumințenie.

    Mi-am amintit de toate povețele sale când am descoperit cartea „Aventurile lui Andrei”, semnată de autoarea Em Sava, apărută la editura Siono, în 2021. Andrei e un șoricel leneș, dar foarte atașat de mămica lui. Pare mereu prins de mrejele dulci ale unui somn cald și nu prea își dorește să iasă din culcușul său pentru a găsi de-ale gurii. Totuși, lenea nu îi stă bine unui șoarece bine crescut, iată de ce decide să asculte parțial de mama sa și să iasă la muncă alături de frații și surorile sale.

    Doar că acel somn, bate-l vina… L-a prins în cel mai neașteptat moment și iată-l pierdut de restul… Din acest moment, narațiunea devine alertă, șoricelul încearcă să își găsească familia, iar în calea sa apar tot felul de prieteni și neprieteni, pericole și deznădejde, dar și credința în minuni. Andrei este întruchiparea unui copilaș care nu a ascultat și a răsturnat drobul cu sare, dar care regretă nespus fapta sa. Narațiunea lui Em Sava este atât de ritmică, într-un crescendo de o sinceritate debordantă, ceea ce e vital pentru lecturile celor mici.

    Citindu-i cartea, care apropo are și o dublare în limba franceză, și admirând ilustrațiile absolut minunate, m-am prins la ideea că a scrie cărți pentru copii e o misiune extrem de dificilă. Dincolo de natura ghidușă, un autor pentru copii trebuie să ascundă foarte multe sensuri, să încarce povestioara cu un tâlc special și să îi dea o formă memorabilă, astfel încât, seară după seară, mâna copilului să ia de pe raft anume acea carte. Sună ca o muncă sisifică, dar, în aceeași ordine de idei, nu există cititor mai fidel decât un pici fericit.

    „Aventurile lui Andrei” e o carte bună și pentru cei mici, dar și pentru cei mari, care prinși în noianul rutinei grele vor să se desprindă de ea și să se lase purtați într-o lume a imaginarului. Descoperiți aventurile lui Andrei și rememorați acea fericită perioadă a copilăriei, când după o șotie dădeați fuga în brațele larg deschise ale mamei.

Adaugă un comentariu
 
Cart