Blog SIONO

Toamna SIoNO

Echinocţiul de toamnă 2019; 23 septembrie, debutul toamnei astronomice |  Jurnal.md

Fiecare toamnă poate fi un început, pentru că frunzele se hotărăsc brusc să-și schimbe personalitatea. Mai jos textele preluate, așa cum le-au pus ei, la invitația despre toamnă pe pagina de FB – SIONO literar.

E toamnă

Mi-e sufletul iarbă și-n cânt

Amurgul coboară în mine,

Aroma acestui târziu

Cu gust tămâios mă îmbie.

Vioară de frunze foșnind

Mă-încântă vorbind despre mâine,

E toamnă în mine și simt

Cum iarna îmi scrie solie.

Cad frunze din ramuri gonind

Spre-un timp ce în lut le vor scrie,

Vis nou mă ajunge și știu

Că toamnă sunt eu și sunt vie.

Iubiri ce au ars suspinând

În suflul meu mai adie,

Pe aleea cea veche colind

Și-n urmă iubiri vor rămâne.

Mi-e toamnă în suflet de-acum

Cad frunze cu vise din mine,

Dansează cu pas ruginiu

Acest anotimp peste mine.

03.09.2020-Ileana Vlădușel

Această toamnă

Toamna a început să are in mine

cu murgii ei ruginii,

câmpul pe care odată

înflorea dimineața în zi

mirosind a tei și aprins în privire

ridicând rug să-ți fie

cald și bine iubire.

Nesfârșită e granița către mâine.

Această toamnă

aproape a rămas fără frunze

în mine.

Inimă înmugurită în dor

plângi

zborul rătăcit al unui ultim cocor.

De ce

mă simt atât de devreme irosită?

Ascultă!

La geamul întredeschis

O himeră ascunsă îmi cântă

Răscolind frunze uscate

în mine.

Această toamnă, în felinare m-aprinde

flacără ruginie pe ram.

Plâng

după surâsul primăverii.

Iubire, înainte să pleci,

adu-ți aminte de mine…

Mă aștepți?

13.05.2019-Ileana Vlădușel

Plouă auriu

Plouă auriu,

Bate vântul galben,

Frunza plânge-ntruna,

Moartea nu o sperie,

Uitarea o doare,

Glasul i se frânge, atingând pământul,

Sufletul îi tremură răscolit de clipa

Ce hai-hui aleargă prin cuvântul mut.

Lacrima-i mi-atinge pasul potolit,

Șoapta ei, de viață avidă, în mine trezește

Tăcerea ce nu are timp

Să își întindă aripile în zbor

Spre seninul albastru,

Să devină sunet, cânt al inimii.

Plouă auriu,

Frunza e în zbucium,

Toamna cântă din bucium

Iubirea de fum

Plouă auriu.

Irina-Cristina Țenu

rugina mi se imprimă

singură pe degete

în timp ce te caut

în trupul meu fără de margini

îmbrăcat sunt acum în armură

am sălbăticit

am pielea năpârlită

o piele de hârtie plastifiată

desenez pe inima roasă a caldarâmului

umbre ciudate

mă izbesc de tramvaie îngălbenite

se răstoarnă în mine

un cilindru de piatră

lichefiată

asurzitor de verde

tu deschizi ferestrele toate înspre mine

iar mâinile mele dezbracă pomii

sub care se coc aşteptările

pe pământ cad frunze

parc-ar fi din nou

pentru prima dată toamnă

Ionuț Calotă

Septembrie, covor de frunze

Septembrie – covor de frunze

Peste păreri de rău

În adierea dimineții

Pășești ușor, treci greu.

Septembrie – covor de frunze

Peste cuvintele de ieri

Usuci în soare palid

Romanța fostei veri.

Septembrie – covor de frunze

Peste cuprins

Cu ploi mărunte stingi

Jarul de vis nestins.

Septembrie – covor de frunze

Prin carte înșirate

Scrii iar pe file dorul

Iubirilor presate.

Issabela Cotelin

Într-o toamnă, pe marginea unui apus de soare,

Dumnezeu mi-a dăruit un șirag de mătănii

Și mi-a spus : „iubește!”.

Așa ai devenit tu cea mai neobișnuită rugăciune a mea,

Arc peste timp…

Ecoul altei rugăciuni nerostite…

Irina Magierka

E deja toamnă în parcuri

O toamnă prematură

Căzută de sus, desprinsă din vară,

Răsturnată pe o parte,

Ca un trup ce fuge de propria lui căldură

Și vrea sa ocupe cât mai puțin loc

În patul ce frige.

Stranie apariție în vara încă vară,

Această toamnă atât de puțin toamnă

Cu haina portocalie ca un soare

Văzut prin lentile cu dioptrii toride.

Parcul geme casant și aramiu

Sub greutatea pașilor grăbiți

Sau incetiniți în marșul lor cotidian,

De sus, copacii își privesc frunzele căzute

De parcă le-ar vedea pentru ultima dată.

Și poate, așa o fi!

(Fragment)

Simona Gânj

Mi-esti atât de gol printre frunze

Aproape că-mi vine să umplu spatiile

Cu pete de rugină

Dar am învățat că rugina pătează

Urma ei m-ar goli și mai tare

Atât de tare și de mult

Încât aș putea lăsa toamna

Să-și facă de cap

Până la capăt.

Daniela Toader

Toamnă

Se apropie toamna

și-mi apasă sufletul.

Ploaia plânge afară,

Inima plânge înăuntru…

Prima toamnă

Pe care o urăsc și o regret.

M-aș face pescăruș,

m-aș înălța în zbor.

Multe doruri mă rod.

Afară bate vântul,

Speranțele se spulberă înăuntru.

Aș vrea să fiu un nor pribeag

Plutind pe aripi de vânt

Înspre locurile de care mi-e dor,

Înspre meleagurile

ce nu le-am putut revedea.

De ce îmi sporești durerea

Prin scrisorile nescrise?

Știi cât aș vrea să fiu lângă tine

și nimeni alta nu-mi poate povesti

ce doresc să aflu.

Marina Costa

Ți-aș da o sărutare

Pe catifeaua inimii,

Atât îmi ești de dragă!

Miroși a flori de toamnă,

A dimineți de viață —

Tinerețe!

Întind cupa iubirii noastre,

Tu spre mine un surâs–

Vis!

(strofă din „În seara vieții mele”

N Marianne |

Desfrunzită de așteptări inutile,

Pădurea de piatră naște constelații,

din copitele unicornilor.

E toamnă în mine…

Elena Cristescu

22.08.2020

septembrie s-a năpustit peste mine

năvalnic, fierbinte

mă arde pe dinăuntru

precum dorul de tine

prin suflet îmi plouă

a toamnă colorată

cu parfumuri diverse

și vânt care anunță prima zăpadă

avangardistă, nerăbdătoare

despre care sper ca

măcar din când în când

să mă înghețe

făcând timpul mai puțin dureros

și să umple golurile adânci

cu priveliști silviene

de Sinaia în mantie tomnatică

Monica Stan

Domnișoară, tomnișoară, doamnă sau toamnă?

Am întrebat-o cândva

Evident

nu a gustat gluma mea nesărată

strugurii i-au trecut direct la oțet

și ca o vie moartă

supărarea îi mustește și acum

broboane pe obraz

iar eu vin tulbure

și mă apropii de pământ cu paharul

să-i mai ascult încă o dată

tristețea neagră de supărare

Nu a gustat gluma mea nesărată

asta-i clar

dar vestea bună este că

mie îmi plac murăturile mai mult

de când am descoperit toamna

la vârsta a doua

Cele patru anotimpuri ale toamnei de Diana Adriana Matei

Toamna..

Mi-e toamnă de tine

prin vene alergi

mi-e rău și mi-e bine

când stele-mi culegi.

Mi-e toamna de-azur

cu pleoape închise

mi-ești tu și te fur

din vise promise.

Mi-e toamna amor

de verde ce-ți port

în inimă zbor

cu steaua de Nord.

Mi-e toamnă în piept

vei ști că îți sunt

Femeia ce-aștept

să-ți fiu legământ.

Mi-e toamnă și ești

al meu mire-n vis

noi suntem aleși

pe viață promiși.

Mi-e toamna furtună

de dor și iubire

mi-ești mândră cunună

în piept mântuire.

1.09.2020

Mireille J.

Ziele acestea vorbesc în toamne.

Vorbesc în riduri ce-mi îmbrățișează ochii într-o încrâncenată încălzire globală.

Suntem acasă, dragul meu, și ne adunăm toamnele.

Amintirile ne-au desenat fire de păr albe.

Le ascundem cu prune și struguri copți.

Râdem cu nuci verzi și must, dar mai ales cu frunze colorate,

într-o perpetuă toamnă canadiană, ce poartă pseudonim de vară indiană.

De-o vreme nu mai numărăm primăveri, ci toamne.

Em Sava

Cand aveam douazecisi de ani, toamna o vedeam ca pe anotimpul melancoliei, al sfarsitului vacantei, al incheierii unei perioade plina de lumina, de culori, de ganduri libere, usoare si indraznete, de zile insorite si dilatate, de jucat badminton in fata casei, de stat la povesti cu vecinii in fata portii, de calcat pamantul cu talpile goale, de jucat canasta sub visin, de trait ore multe in aer liber.

Acum nu, n-o mai vad cu aceeasi ochi, n-o mai vad ca pe un sfarsit ci ca pe un inceput.

Incepe serviciul dupa concediu, incepe scoala dupa vacanta, incep noi proiecte si noi initiative, naste dorinta de a schimba ceva, oricat de mic, prin casa. Perdele, un covoras, perne noi pe divan, prosoape in tonurile toamnei in baie, mici articole care sa-mi aduca o stare de bine si de confort.

In septembrie, inca simti pe piele mirosul marii si caldura domoala a soarelui, in ochi si-n suflet sunt vii serile pe terase cu cei dragi si cu prietenii, frumusetile vazute si ritmul hit-urilor verii.

Te hranesti din ele si le impaturesti cu grija ca sa-ti incalzeasca serile solitare de toamna tarzie.

Si cuibarita sub pled, te bucuri de aroma ceaiului si-ti lasi fantazia sa zburde printre paginile cartii de care te lasi capturata. Parca si ploaia, marunta si linistitoare, curge cu lacrimi vesele pe fereastra ta . Si e de ajuns sa-ti imaginezi ca-n negura de afara, sunt mii de lumanari aprinse care tremura de dorinta de-a-ti face seara mai frumoasa, mai calda, mai excitanta…

Marietta Dobrin

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei