Blog SIONO

SIONO – istoric

Spune-mi ce tipărești, ca să-ți spun cine ești, este deviza SIONO

Numele editurii se leagă de cel al apariției romanului „Ana” de Em Sava. Scriitoarea și-a dăruit nu doar încrederea, ci și splendidul manuscris la care a lucrat mai bine de doi ani, echipei SIONO (formată din patru plus unu membri).
„Ana” a fost publicată în ianuarie 2020 și, în ciuda pandemiei, a ajuns la foarte mulți cititori din Statele Unite și Canada, din Anglia, Franța, Italia, Spania, Belgia, Germania și, firește, din întreaga Românie.
La dorința cititorilor, luna trecută a fost realizată și varianta electronică a cărții, iar acum se pregătește al doilea tiraj.
De aceeași autoare la librăria SIONO puteți citi „Pași”, un roman de dragoste tulburător, scris împreună cu Axel.

„30+ și înfloritoare” – Irina Alexe – este cea mai fierbinte veste la SIONO Editura. Cartea Irinei, abia apărută, tonică și veselă, cuprinde rețete și sfaturi neprețuite pentru oricine cochetează cu bucătăria. E o carte ce-ți trezește zâmbetul și entuziasmul pentru gătit și activează adevărul acela după care dragostea trece prin stomac. De aceeași autoare la librăria SIONO puteți citi „Drumul meu”, un roman confesional despre copilăria și primii pași ai destinului Irinei.

În curând
„Pași în doi” de Mirela și Remus Crâșmaru – un volum declarație de dragoste, o carte de versuri care vă permite să aruncați un ochi pe gaura cheii vieții cuplului, pentru a vedea care sunt ingredientele fericirii.

Luna iulie va veni cu alte nume și surprize. 🙂
La librăria SIONO găzduim poeți și scriitori cu miez și har de-a sărbători emoția limbii române. Vă invităm la lectură!

Item added to cart.
0 items - 0,00 lei