Descriere

Te ridic ca pe un Golem, dar nu pentru câștigul meu ci ca să-ți suflu viață și să te văd cum am crescut eu. Ești drumul meu pe care m-am târât o viață și din pielea răzuită de pietriș am modelat oculta „mumie” ca să-ți dau vigoare și putere.
Tălpile tale sunt pașii mei făcuți prin viață, umili, fricoși, rebeli iar în final fermi pe poziție. Îmi sângerează tălpile și mă dor, mă dor atât de mult, dar ale tale stau cu greutate pe poziție și apără locul câștigat atât de greu.

Picioarele tale sunt treptele urcate de mine. Cu cât am insistat să inaintez, cu atât calea mea s-a ridicat în scări pe care m-am suit cu sete să văd departe-n zare. Stau drepte, musculoase ca niște turnuri de pază ce opresc oștile vrăjmașilor. Îmi sprijin prezentul pe picioarele tale și mă uit de jos la el, ca un copil cu ochii mari, cuprins de uimire.

Șoldurile tale țin între ele pe toți aceia care m-au atăcat de pe margine, care m-au bătut cu nuielele invidiei și mi-au bătut în trup ura celor lași. Ei mi-au săpat mlaștina disperării în care au sperat să mă înec, dar am învățat să înot printre cadavre, mâl, mizerii și miros. Ura lor m-a născut pe mine, omul incapabil să renunțe, incapabil să cadă în genunchi și să cerșească indulgență vieții. Invidia lor mi-a alimentat frica de fugit înapoi în brațele maselor și a confirmării sociale, unde mi-aș fi pus capul golit de temeri, la pieptul indolenței. Șoldurile tale unesc picioarele și le țin ferm pe poziție, le dă stabilitate și permit înălțarea construcției.

Bustul tău imens e bogăția mea. La pieptul tău s-au adunat toți oamenii frumoși care m-au sprijinit când m-am clătinat sub lovituri. S-au adunat atât de mulți încât a trebuit să fii monumental ca să-i poți ține în tine, să-i aduni în puf și bucurie ca pe o comoară apărată de dragoni. Văd prin metalul bustului tău, razele aurii ce pulsează din inimile tuturor acestor oameni minunați și le culeg în mine să-mi lumineze drumul spre alte bogății umane.