Descriere

Cum te hotărăști într-o zi să devii un zid? Te trezești dimineața și îți spui că de azi rolul tău va fi să fii de netrecut? Alegi conștient să fii lovit, împușcat, atăcat sau pur și simplu ai ghinion într-o tragere la sorți?

Îl priveam de la distanță, statuie împietrită în post. Doar ușoara mișcare a pieptului, mai mult ca o părere, spunea ochiului că acolo era un om. Nu, nu mă tenta încornoratul, să arunc cu ceva, să mă strâmb, să țopăi prin zonă. Păstram distanța nu atât cu respect, cât cu teamă. Ochii lui reci, goi de suflet, pluteau într-o zeamă de moarte și chin. Ochii ăia văzuseră măcelul, trăiseră trauma și-nchiseseră în spatele pleoapelor un șifonier de evenimente pe care noi muritorii de rând nu am vrea să le cunoaștem vreodată.

Statuia aia în care bătea o inimă, era o armă, fără conștiință și fără resentimente. O armă eficientă cu chip de om. Stătea drept, nemișcat, de parcă ar fi fost cel mai natural lucru, cea mai relaxantă poziție pentru corp.

Ce păzea? Cui făcea de strajă? Ce apăra? Nu știu, dar simțeam în întreaga mea ființă că dacă aș fi vrut să aflu, calea cea mai simplă era să încerc să trec de el și apoi spiritul meu ar fi avut acces la toate secretele.