You must be logged in to post a review.
Serie de autor: PETRU RACOLȚA
de
93,00 lei
sau comandă cartea prin SMS la numărul: 0723 581 373 (tarif normal)
IMPORTANT: numărul de mai sus este NUMAI pentru SMS. Pentru contact, apelați 0729 962 859.
– titlul
– câte exemplare?
– numele destinatarului
– adresa de expediere
– numărul de telefon
– costul expediției este unic, 5 lei pe teritoriul României
1. Fetița care visa pentru alții (229 pagini, an apariție: 2021)
„Cunoaştem atât de puțin despre noi, despre puterile care, poate, zac în trupurile, în mintea noastră, fiindcă suntem într-o continuă legătură cu baza de date universală, legătură enigmatică existentă dincolo de voința noastră. Tocmai de aceea regăsim mereu încercarea de a dezlega aceste mistere.
Studiile ştiințifice, literatura s-au aplecat cu interes asupra unor astfel de fenomene mecanice şi psihologice datorate unor forțe şi puteri necunoscute ce există, se pare, latent în inteligența umană. Aceste studii au început încă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, şi continuă sub denumirea de para-psihologie, până în zilele noastre.
Îmbinând unele cunoştințe ştiințifice de acest gen cu inventivitatea, fina observație a unor realități, plus ficțiunea, autorul ne convinge prin personajele sale că temelia unei bune conviețuiri ar fi încercarea de a înțelege fenomenele ieşite din comun, sau măcar acceptarea lor ca un dat, o formă a pozitivismului ființei umane, la care se adaugă o logică şi o judecată sănătoasă, fiindcă aceste procese deosebite nu sunt decât mărturia unei alte lumi care se află dincolo de noi şi care încă rămâne necunoscută.” (Rodica Scutaru-Milaș)
2. Planeta Paradis (164 pagini, an apariție: 2016)
Roman de ficțiune a cărui acțiune debutează cu o banală partidă de pescuit pe malul Someșului, în Maramureș. Câteva clipe răstoarnă Universul protagoniștilor, doi frați orfani, dintre care unul va ajunge, alături de alte personaje, pe o planetă edenică. Rând pe rând va trebui ca ei să se adapteze unui mediu ostil, neașteptat, tulburător. Emoția și suspansul sunt nelipsite, ținând cititorul în priză.
„Mișcarea de translație pe o altă planetă nu abundă în descripții tehniciste, se produce, pur și simplu o aterizare într-o altă lume. Aici se întâlnesc două elemente caracteristice genului SF, o lume neobișnuită, extraterestră, dar totodată, ca o întoarcere în timp, aceasta este departe de orice asemănare cu era terestră.” (Erwin Lucian Bureriu)
3. Povestirile unui maramureșean (vol. 1 și 2, 222 pagini/244 pagini, an apariție: 2016/2017)
Un volum de proză scurtă din care nu lipsesc umorul și sarcasmul, generate de amintirile scriitorului, meșteșugit împletite cu ficțiunea. Petru Racolța te plasează în Maramureșul istoric și magic, amintindu-ți de lumea lui Slavici și Agârbiceanu. Amprenta se păstrează în întreaga scriitură, dându-i o notă deosebită, la fel de autohtonă chiar și în nuvela fantastică „Metamorfoza”, unde protagonistul, un tânăr obișnuit la prima vedere, infestat de o scoică exotică, se transformă treptat într-o ființă ciudată cu calități fantastice.
4. Revolta din ogradă (35 pagini, an apariție: 2015)
O poveste pentru copii (și nu numai). Cartea descrie cu umor și fantezie aventurile prin care trec patru animale domestice (un cal, un cățel, un curcan și un șoricel) după ce fug din gospodăria unui stăpân cărpănos și pornesc în căutarea Văii Veșnic Verde. Eroii vor străbate pământul și oceanul și vor avea multe de pătimit până să ajungă la destinație, unde vor vedea că „toate rudele dispărute sunt acolo, la o casă în care pisica nu face niciun rău, iar oamenii sunt prietenoși”.
Opinii
Nu există încă recenzii.