Search
Generic filters

Serie de autor (2): EM SAVA

de

90,00 lei

Descriere

1. Ana (Ediție specială, 417 pagini, an apariție: 2021)

 

Ana, protagonista romanului cu același nume, este un personaj cu nimic mai prejos decât Scarlett O’Hara, ori alte eroine cu rezonanță literară. Frumoasă și puternică, trăiește și iubește într-un secol bântuit de istorie și de mentalitățile strâmte ale satului ardelenesc din acele timpuri . Destinul ei stă sub semnul unui mare secret, purtat în suflet toată viața. Cartea este și o frescă a satului românesc cu obiceiurile și tradițiile sale, de aceea mulți cititori își vor regăsi amintirile copilăriei, iar cei foarte tineri vor descoperi o lume minunată: cea a originii lor. Cartea este pur românească.
ÎNTR-O LUME CARE COPIAZĂ, E EXOTIC SĂ FII ROMÂN!

 

 

2. Fluturi și alte frunze (132 pagini, an apariție: 2020)

 

„Este una dintre cele mai frumoase cărți de versuri pe care am citit-o de multa vreme. În general, atunci când citești poezie, îți asumi din start că nu vor fi toate pe gustul tau, că unele îti vor atinge inima, altele vor fi o înșiruire de cuvinte frumoase, nimic de zis, dar care nu se pliază și pace peste felul tău de a simți, nu găsesc cheia aia de rezonanță. Aici însă, dacă nu lacrimezi de dor, de dragoste, de tristețe, râzi de maniera jucăușă în care ai personalizat o floare, o frunză sau… o oaie. Daca nu simți nevoia să visezi la gândul unui dor pe care îl credeai bine ascuns, te refugiezi printre anotimpuri care se creionează pur și simplu în culori, nu în cuvinte. Pur și simplu e o carte pe care nu îți vine să o lași din mână, o carte care cred că poate convinge și pe cei mai sceptici că poezia chiar merită citită.” (Cristina Cristea)

 

 

3. Pași (258 pagini, an apariție: 2018)

 

„Pași” este o poveste de dragoste tulburătoare, un roman contemporan care vorbește despre ușile pe care viața ți le deschide. Un bărbat și o femeie, proveniți din medii sociale diferite, îşi intersectează pașii întâmplător, în cele mai diferite conjuncturi și descoperă cu uimire că femeile nu sunt de pe Venus, nici bărbații de pe Marte. Hotărârea lor de a-și construi propriul drum, în pofida cutumelor unei societăți rigide, ancorate în stereotipuri, precum și decizia lor de a nu-și așeza propria existență pe altarul compromisului, cauzează o serie de situații, uneori tensionate, alteori ilare. Romanul atinge subiecte tabu, făcând în același timp și o radiografie a căsniciei. Cartea, apărută în vara anului 2018 s-a bucurat de o excelentă primire printre cititori, ajungând în cele mai îndepărtate colțuri de lume.

 

Opinii

Nu există încă recenzii.

Fii primul care adaugi o recenzie la „Serie de autor (2): EM SAVA”

Întrebări și răspunsuri de la clienții noștri

Nu există nici o întrebare deocamdată.

Only registered users are eligible to enter questions
(0)