Descriere
Promisiuni pe-o frunză de arțar este o juxtapunere de voci narative, o pendulare nu doar între două țări aflate la antipod din punct de vedere geografic, material și spiritual, dar și între două societăți proiectate temporal diferit: România închistat comunistă și România postrevoluționară, invadată de o libertate greșit înțeleasă.
Cartea cuprinde atât povestea unui cuplu cu destin shakespearean, cât și reiterarea mitului Cenușăresei, trăit în mod diferit de cele două protagoniste. Dacă pentru mamă țara frunzei de arțar, simbolul fericirii și libertății absolute, este și rămâne o Mecca, pentru fiică lucrurile se schimbă, zarurile cad diferit, iar „împărăția” de peste ocean devine accesibilă.
Roman cu accente psihologice și sociale, Promisiuni pe o frunză de arțar, zugrăvește în mod realist tarele unei societăți aflate sub semnul schimbării, iar nota lirică surprinde bogăția lumii interioare a tânărului universal, care trăiește și iubește la fel, indiferent la vremi și la vremuri.
Irina Magierka –
Vacanțele mele au mereu iz de citit. Părinții mei știu deja asta și, mereu, la sosirea în țară mă așteaptă un colet cu cărți. Nedesfăcut. Surpriza e surpriză. Îmi doream să citesc în cele două săptămâni ” Theodoros”. O carte bine vândută la cel mai recent târg de carte din București. Cartea o am. Nu am început să o citesc. Motivul? Îl vedeți mai jos, în fotografie. O carte de suflet, o poveste care curge simplu și firesc, și care doare, și care îți amintește de tot ce, poate, e și al tău.
“Promisiuni pe o frunză de arțar” te ține, te prinde în mreje, te face să o citești ca și cum ai alerga la Maraton, în același ritm, un ritm pe care ți-l impui tu, ca să nu obosești, ca să te simți confortabil, pentru că tu trebuie să ajungi la final… (…) mi-am amintit de Cella Serghi cu scrisul acela cumva arhaic, cu eleganța scrisului vechi și de bun simț.
Cartea asta nu te revoltă, nu te deranjează, doar te ține legat de ea. (…) Orice poveste își are adevărul ei frumos. Așa cum îl vezi tu. Ca doar tu o citești. Mulțumesc Em Sava. Mi-ai făcut vacanța frumoasă.
Veronica Verwey –
Asa cum va spuneam acum cateva zile, am primit o carte. Cartile in limba romana sunt o bucurie insa o carte scrisa de Em este un dar nepretuit.
Am cunoscut-o pe Em prin textele scrise pe Facebook si-am indragit-o de parca o stiam de o viata. Am asistat la nasterea Pasilor si-am zis “ Wow, Em si-a vazut visul cu ochii! A scris o carte!” Regaseam in ea tonul textelor de pe Facebook. Imi era familiar stilul. Dar Em ne-a lasat pe toti cu gura cascata cand a scos Ana. Si-am zis din nou “E buna! E foarte buna! Em scrie din ce in ce mai bine!”
Am primit cea mai noua carte a lui Em si am inspirat cu nesat mirosul de carte proaspat scoasa de sub tipar, am mangaiat si am admirat cea mai frumoasa coperta vazuta de mine vreodata. Am iubit cartea asta inainte de a citi povestea cuprinsa in paginile ei. A doua zi din an am citit dintr-o rasuflare “Promisiuni pe o frunza de artar” si-acum imi e ciuda pe mine ca m-am grabit sa o termin pentru ca maine voi suferi de dorul personajelor si de lumea lor dar zic din nou “Em, m-ai lasat fara vorbe si asa ceva nu prea mi se intampla mie. Nu sunt critic literar, nu ma pricep la recenzii literare dar povestea asta m-a tinut in suspans de la inceput pana la sfarsit si n-am sa te mint dar mi s-au umezit ochii de vreo doua trei ori iar toate astea datorita talentului tau de a spune o poveste asa ca nimeni alta! Acu ce ma fac? Astept cu nerabdare urmatorea ta carte. Nu ma lasa!”
Jana Voiculescu –
Em, am terminat de citit ”Promisiuni”. Am citit-o doar in linistea noptii cand nimeni si nimic nu imi putea tulbura lectura. Am citit cu nesat, pe nerasuflate. Am terminat-o in lacrimi. Multe. Cu cat inaintam in poveste, lacrimile se prelingeau tot mai des pe obraji. Am citit avand cutia cu servetele langa mine. Ce poveste! Ce personaje ai creat, Em!
Crina Pop –
Promisiuni pe o frunză de arțar” am devorat-o într-o după-amiază pe care am lungit-o până la două din noapte. (…)Em, mi-am lipit de suflet toate personajele tale, după ce mi le-am trecut prin vene și prin minte. Anca, Ingrid, Thea, Matei, dar și Maria și Ionel încă mișună în povestea pe care nu mi-o pot scoate încă din cap. Nu doar povestea nu mi-o pot scoate din gânduri, dar și stilul tău…
sophisticatedwords –
“Roman cu accente psihologice și sociale, destin shakespearean, reiterarea mitului Cenușăresei, Romeo și Julieta, tânărul universal care trăiește și iubește la fel, indiferent la vremi și la vremuri…”
Ah, nu! Dați-mi voie, vă rog, să nu scriu despre psihologic și social! Nici despre Cenușăreasa să nu scriu, nici despre universal, nici despre coincidențe, despre Shakespeare (am scris corect?) despre niciun, știu eu, domeniu de cercetare, dați-mi voie să nu scriu. Dați-mi voie să scriu despre suflet! Despre cum să-ți rămână sufletul, așa, plângând după ce citești o carte. Pe cât de fascinantă pe atât de captivantă, pe cât de răscolitoare pe atât de minunată, pe cât de fantastică, emoționantă, incredibilă, pe atât de…Spun prea mult? Nu! Nu, nu mă opriți! Chiar dacă nu-mi găsesc cuvintele, nici chiar dacă găsesc prea multe cuvinte. Am o avalanșă în suflet de gânduri, de cuvinte, de tot. Lacrimile au fost răspunsul emoției. Am citit cartea în lacrimi. Am așteptat-o. Lucrurile s-au legat, întâmplările s-au legat, și am primit-o într-o noapte când pe aeroport îmi așteptam copilul. Mi-a promis că îmi va aduce cartea: “Promisiuni pe o frunză de arțar” de Em Sava.
Scriu târziu în noapte. Și plâng. “Ca o mângâiere, ca o șoaptă”. Plâng iubirea lor cu “nume de vânt“. Plâng pentru Thea. Plâng pentru tot. Opt mii de kilometri despart o iubire: “ capătul de pământ e mult mai departe decât cerul cu stele”. Ingrid și Matei trăiesc o iubire într-un timp în care pâna și iubirea le este dictată de viața politică din comunism. O iubire dictată chiar și de părinți, și de alte legi mizere și întunecoase atunci întâmplate. Da! “Uneori mai târziu e prea târziu. Mult prea târziu”.
“Copiii nu-i crești pentru tine. Îi crești ca să zboare”. Și, Doamne, cât adevăr!
Em, dacă te întâmpli pe aici, vreau să-ti spun că ești fantastică, incredibilă, răscolitoare…(nu mă opri, îmi fug gândurile și cuvintele, dar atât de frumos mi-ai frânt inima și sufletul că vreau mult să te mai citesc, și tot atât de mult știu că nu mă pot lăsa de tine!)
Nicoleta Beraru –
Mi-au plăcut ‘Promisiunile’ lui Em Sava. Em ştie să stârnească emoţii tari. Lumea feminină pe care o creează este complexă. Femeile din cărţile ei trăiesc, iubesc, suferă la cele mai înalte cote. Personajele sunt puternice si au destine tragice. Anca din ‘Promisiuni’ e, după mine, versiunea modernă a Mariei din ‘Ana’. Niciuna din aceste femei nu îngenuchează în faţa vieţii care le loveşte fără milă. Anca, la fel ca şi Maria, luptă din toate puterile să se ţină la suprafaţă. Nici moartea unicului copil, nici moartea soţului nu o pun la pământ. Fiecare cădere aduce maturitate, înţelepciune şi mai multă putere – asta e crezul femeii din cărţile lui Em : viaţa e o luptă, o continuă zbatere. Dincolo de personajele feminine puternice, cele două ţări în care acţiunea romanului e plasată, îi descoperă cititorului două lumi cvasiantagonice. Finalul l-am citit în lacrimi.
Viorica Bédu –
Mi-am oferit-o la începutul acestui an de la Cărturești Carusel. Am citit-o săptămâna aceasta și mi-a plăcut foarte mult. Nu cunoșteam cărțile autoarei Em Sava și stilul său literar dar auzisem recent de lansarea volumului.
Anca, bunica, începe atât de bine povestea :
“Vocea mea e un palimpsest de zboruri. Al meu , al lor … “
Odată cu cartea mi s-a așternut pe suflet povestea primei iubiri, acea de neuitat, dintre Matei și Ingrid. Em, cu talentul său narativ oscilează sufletele personajelor între iubire, dăruire și renunțare. Suspendă dragostea lor între două țări radical opuse, România și Canada. Și crează o punte, atât de reală între ei, Thea.
Iubirea lor pusă la încercare și ancorată în trecut revine după câțiva ani ca un cadou de viață sub o nouă formă : regăsirea neașteptată între un tată și fiica sa printr-o fericită coincidență. Thea, fetița timidă se metamorfozează și își recapătă încrederea în sine.
O poveste brodată migălos dar minunat pe o frunză de arțar.
Marina Costa –
„Promisiuni pe o frunză de arțar” ne aduce în vremea contemporană, atât în mediul rural, la Zora, cât și, în primul rând, într-o metropolă în plină dezvoltare.
Romanul este o mini-saga de familie, prezentându-ne povestea a trei generații, pe linie feminină – Anca, Ingrid și Thea. Primele două au trăit câte o poveste de dragoste adolescentină, puternică, împlinită numai parțial, care le-a urmărit viața.
„Durerea în stare pură curge pe masă
Direct din vene,
Se prăvălește pe jos, noroioasă,
Iar timpul îi aruncă pe amândoi
Ca reculul unei arme puternice
În trecutul ce pare că ieri s-a stins.”
Anca și fiica ei, Ingrid, cresc în vremea socialismului, remarcându-se prin învățătură pentru a ajunge, de la țară, la oraș, la o catedră. Thea, nepoata Ancăi, este elevă la un liceu bun, în vremea de acum, când banii și relațiile sociale sunt mai importante decât ce știi, cum înveți și cât citești, iar bullying se întâmplă în toate liceele, de multe ori cu complicitatea sau indiferența profesorilor.
Frunza de arțar numită Canada există în viața fiecăreia, într-un fel sau altul, spaima de a-și pierde copilul în depărtări sau dorința de a ajunge acolo… dar cea care va ajunge, cu adevărat, va fi Thea. În ce împrejurări, vă rămâne să descoperiți citind romanul.
Cu experiența de cadru didactic apropiat elevilor, Em Sava, deși plecată din România de decenii, descrie măiestrit atmosfera actuală din licee, cu bune și rele, și din sufletele adolescenților de azi:
„Alessia s-a țăcănit. Îi vorbește frumos, ca și cum ar fi prietene. Ei! Prietenă!
Popularele se uită la ea ca la o picată din lună, iar Thea nu știe cum să reacționeze. Sigur e o nouă strategie ca să râdă de ea mai încolo.”
Recomand călduros acest roman contemporan, pentru adolescenți și nu numai.