Descriere
Dumitru Curcăneanu, personalitate vâlceană cu un talent literar devenit abia de foarte curând cunoscut marelui public, a fost inginer chimist – doctor în ştiințe chimice al Universității din București, cercetător, publicist şi autor al unei serii de studii de specialitate.
Posesor nu doar al unui condei de mare clasă, ci și al unui patriotism și naționalism însămânțate de o cultură trainică, scriitorul vâlcean are pe rafturile librăriilor două dintre volumele sale istorice: Ștefan cel Mare (editura Pavcon) și Glorie și restriște pe meleag valah (SIONO Editura), ambele însufleţite de o mare dragoste față de neamul românesc și de dorința de a dărui un izvor educațional cu totul aparte generațiilor următoare.
Situându-se, fără doar și poate, pe linia clasicilor români făuritori de povești și povestiri pentru copii, volumul de faţă ne invită în lumea fabuloasă a basmului, unde, pe un ton sfătos, narațiunea curge, ademenitoare, în proză sau în versuri, făcându-ne cunoștință cu personaje și situații miraculoase – unele exotice, iar altele specifice peisajului fantastic autohton, dar plasate într-un context original.
Ana-Veronica Mircea –
Am citit poveştile unchiului meu în copilărie. M-au încântat atunci şi mă încântă şi acum, când pentru mine pe primul loc nu mai e acţiunea, ci savoarea cuvintelor. (De exemplu, descrierile peisajelor respectă cu sticteţe canoanele rimei şi ritmului şi totodată reuşesc să încânte ochii minţii, căci fiecare cuvânt poartă în sine, viu, câte un crâmpei de imagine.)