Robert Kolumban este un prozator ușor atipic raportat la tendințele actuale în care predomină un așa-numit sugarcoating, o ușoară idealizare a fenomenului uman. Perspectivele sale sunt exact ceea ce le spune numele: observarea, din diferite unghiuri, a detaliilor care definesc anumite tipologii și evidențierea acestora cu o precizie care, pentru cei mai sensibili, ar putea părea aproape cruzime, însoțite de umorul lamei bisturiului care, surpriză! taie unde nu te aștepți și apoi râde la tine.

„Prinse” în diferite ocazii, inclusiv în tren, personajele lui Robert Kolumban sunt trasate în linii de desen tehnic, înfățișând cititorului figuri, caractere și reacții inedite, dincolo de imaginea de suprafață.
Dialogurile par, uneori, desprinse dintr-un cinéma vérité în alb și negru, evidențiind ceea ce se ascunde în spatele unor atitudini „acceptate social”.
Proza scurtă a lui Robert Kolumban nu critică, ci revelează, iar râsul, uneori crispat, care o însoțește poate deveni chiar autocritic – pentru cei cărora nu le e teamă de realitate.