Descriere

Mi-am lăsat inocența în pragul odăii, m-am drezbăcat de ea încet, în falduri de mătase și am lăsat-o în urma călcâielor. Mi-am dat renumele, garoafa buzelor, petalele obrajilor, laptele pielii și fructul interzis al plăcerilor voluptoase pe un Crin cu țepi și sevă de Leandru.

Mâinile mele și-au pierdut catifeaua, s-au scorojit și-n locul delicatelor falange mi-au crescut noduri de copaci bolnavi. Tălpile cândva neatinse de asprimea drumurilor s-au îmbrăcat în straturi de pași obosiți, însângerați de pietre, tăiați de spini.

Pe trupul meu nu mai curge ca o părere finețea satinului, pentru că-n faldurile lui se proptesc marginile aspre ale hainelor umplute-n buzunare cu pietrele durerilor.

M-am dezbrăcat într-o zi de moștenirea mea, de bogăția nobilimii mele și am îngenunchiat în brațele unui Crin otrăvit, cu petale lucioase. Nimic nu le-a ros și nici un acid al lumii nu le-a corodat sub judecata pumnului repetititv izbit în noi.

Din mine a mai rămas o umbră, un contur a ceea ce aș fi putut să fiu, ca un spirit ieșit din lampa fermecată, ce nu îndeplinește dorințe, doar îți arată că ar putea s-o facă dar nu ești demn de el.

Și țin în pieptul meu creanga de Leandru, ce-și picură seva otrăvită an după an.

Iar tu, blestem al tinereților mele, ce m-ai târât prin lumi murdare și-n sate de munte asprite de vreme și vremuri, te deschizi mereu în petale catifelate și te prelingi peste venin cu stropi de panaceu.

În brațele tale, palmele mele bătătorite și corpul meu ostenit de drum, sunt magic readuse în pragul odăii. Prin ochii tăi sunt aceeași Domniță ce-și poartă coroană cu demnitate, prin buzele tale se simte aceeași delicatețe a unui trup ce n-a cunoscut efortul, prin tine eu sunt mereu aceeași.