Prin volumul de față, Rime pentru suflet, Dumitru Bălan închină un veritabil imn iubirii, pe care, generos, îl împărtășește cu toți cititorii mai melancolici (o melancolie îndreptată mai degrabă spre cele neîntâmplate încă) sau visători din fire.
Poezia pe care ne-o propune este cu deosebire romantică, fapt pe cât de rar în peisajul postmodern, pe atât de binevenit, după mine. Și, pentru că este și un poet cinstit, ne anunță încă din primele versuri intențiile sale: Iau zilele triste,/Iau şi zilele bune,/Le pun pe tapet/Și le fac să se-adune (Mamei). Iar când mama îl întreabă Lăsat-ai, Mitele/Ceva pe pământ? răspunsul autorului nu mai lasă dubii asupra demersului ce-l are de făcut: Suntem cu toții/Datori la un drum (idem).
[…] poezia lui Dumitru Bălan e o încercare salutară de a restabili dulcele vers clasic în panoplia de forme fără fond care se perindă astăzi prin beletristica noastră. Recomand Rime pentru suflet drept un popas binevenit în cotidianul alert, prin care să aruncăm, puțin măcar, un ochi și spre alte dimensiuni ale sufletului uman, încărcat cu prea multe, dar reîncărcabil oricând cu frumos.

Issabela Cotelin