Descriere

Mii de ani au planat deasupra oamenilor, mișcând sub aripile lor, indiferente, sute de superstiții. Atâtea minți cărunte, cu ochii pierduți sub Lună, s-au chinuit să prindă misterul corvinelor.  Aripile lor negre s-au materializat din fumul morții, din mreaja vieții de după moarte și au cărat în cioc înțelepciunea dedicată doar celor selectați. În globuri magice, mâini uscate de vrăjitoare supărate, au încercat să fure viziunile lor despre destin și viitor. Magi antici au încercat să dea în cărțile haosului și să prindă în ciocul corvinelor răspunsurile eliberatoare.

Dar lumea-i mare și cultura diversă. În zborul său corvinul a înfiorat sau a îmbucurat, căci negrul e blestem la câteva popoare, în timp ce zborul său speranță dă la altele. Din Mesopotamia până la noi, corbul a sfâșiat atâtea cadavre încât a devenit o poartă prin care cei vii trec la cei morți și uneori spiritele vin prin pieptul Corbului să bântuie neîncetat viețile oamenilor. Alături de coasa Morții sau pe umărul duhurilor, corbul și-a fixat privirea ca un semn rău, o prevestire a unui sfârșit. Folclorul unor popoare vorbesc despre spectrele celor plecați, reîntrupate în corpuri corvine pentru că au fost uciși și neîngropați.

Sărmanul corb ce a văzut în zborul său atâtea generații de bătrâni, a trebuit să se ferească de ura celor mulți care l-au pedepsit că ar fi spirit rău sau chiar un vinovat al violențelor și războaielor.

Dar Odin peste toți s-a ridicat, dându-și ochiul său pentru înțelepciune și văzând tărâmuri multe prin ochii corbilor săi. Indienii și-au pus soarta gândurilor lor în mesagerii negrii ai cerului. Iar Noe și-a găsit ajutorul într-un corb. Budiști, creștini, șintoiști și alții au văzut în corb inteligența, rezistența și înțelepciunea, câutând să învețe de la ei și nu să fugă cuprinși de supertiții.

O pasăre bătrână, ce a cules atâtea întâmplări, nu poate să nu fie o călăuză spre transformare. Și-a coborât în zborul său, pe un tărâm retras în lume și c-un inel în ciocul său, a ridicat un neam, ce nu s-a speriat de un renume și n-a văzut război și moarte în gestul de „încoronare”. Un neam ce încă-i poartă numele și nu putem să nu ne întrebăm, dacă acel corb încă mai zboară peste castelul lor.