Descriere

Într-o zi am privit în mine și mi-am pieptănat din ochi firele iluziilor. Am văzut limpede cine sunt și cum sunt eu în mijlocul vieții. Soarele acelei zile nu mi-a mai mângâiat pielea ci s-a reflectat în luciu metalic din toate lanțurile ființei mele și toate cătușele societății care mă strângeau sufocant și pe care nu le-am conștientizat până în acea zi.

Mi-am privit corpul ce mă îmbrăca în zalele limitărilor lui și m-am întrebat dacă a avut același contur dintotdeauna, iar dacă am crescut în limitele alea, însemna oare că mai mult nu există pentru mine?

Am urmărit cu buricele degetelor toate cercurile ce se adunau în jurul meu și le-am simțit răceala dură. Acolo mai erau spații goale, mă puteam mișca în circumferința lor.

Mă studiam ca pe o broască aflată pe masa de disecție și a durat până când frica mi-a cuprins întreaga ființă. O dată ce întrebarea s-a ridicat din oceanul gândurilor mele, ființa mea s-a făcut mică mică și s-a retras într-un colț cu genunchii la gură…„Sunt prizonier?”