Poate o carte în care ultimele clipe ale unor oameni se derulează pe fundalul unor boli incurabile, cu toată încărcătura lor emoțională aferentă, să lase lumină sau speranță cititorului? Poate filmul vieții lor să influențeze firul gândurilor celor cu care se intersectează, fie cât clipa ascultării, fie cât o schimbare ulterioară de atitudine? Sau poveștile altora au prețul unei întâmplări, pe lângă care trecem și ne vedem de ale noastre mai departe?

Prin noua sa apariție editorială, Ileana Vlădușel nu dă răspunsuri la asemenea întrebări, ci doar le fixează mai bine acolo unde erau incipiente sau, pur și simplu, le scoate la iveală acolo unde nu apăruseră încă.

Intercalate cu aceste istorisiri la persoana întâi, dar în spiritul acelorași dileme despre soartă și liber arbitru, cartea „Fragmente de viață” ne mai propune și câteva destine la neutralitatea persoanei a treia, derulate în întregime sau prinse într-un anume moment al lor, de răscruce, care duc, însă, la concluzii identice: ce merită și ce nu, cu ce plecăm și ce lăsăm în urmă. O astfel de conștientizare, departe de tragismul aparent, a expresiei antice memento mori, ar putea da trăirii clipei, la o adică, valoarea cuvenită.

Timpul povestirilor este cel prezent, cât certitudinea faptului că se poate desfășura la un pas de noi oricare dintre ele, iar personajele sunt atât de viabile, încât ne putem recunoaște fiecare dintre noi, inclusiv în cele negative. Însă autoarea nu judecă nimic – ea doar consemnează, în stil uneori alert, alteori pasiv și în minime, dar cu atât mai pregnante, figuri de stil, iar cititorul rămâne să ia ce-i convine din aceste povești de viață.