
Petruța Petre
DESPRE AUTOR
Petruța Petre își amprentează unic scriitura, creația ei manisfestându-se atât în epic, cât și în liric, atât în proză pentru copii, cât și pentru adulți.
Dacă cele zece volume de până acum propun ficțiune și emoție, ghidul motivațional Tu cât iubești? introduce, încă din titlu, o întrebare, retorică la prima vedere, care-și găsește rezolvarea în setul de răspunsuri existențiale, constituite într-un veritabil manual.
Textele sunt inedite, fiind o împletire de proză și poezie în oglindă, ce urmează același fir tematic.
Scriitoarea a debutat cu romanul El și ea, adică noi, urmat de seria pentru copii Întâmplări cu puști, apoi de o nouă carte dedicată celor mici: Puterea prieteniei.
A publicat trei volume de poezie: În numele iubirii, Pașii iubirii, De-ale iubirii, romanul O altă ea (2021) și, un an mai târziu, cartea pentru copii Și tati se joacă!
De asemenea, a făcut parte din mai multe antologii literare.
CĂRȚI DE PETRUȚA PETRE LA SIONO EDITURA
INTRĂ ÎN LEGĂTURĂ CU PETRUȚA PETRE
EVENIMENTE
LANSARE DE CARTE
Meandre, 24 septembrie, de la ora 18.00, la Cărturești Verona
Seducții și fidelități în literatura diasporei,
cu Em Sava Și Luisa Apostol
10 noiembrie, ora 18.00 la St. Mary’s High School, Country Hill Public Library, Kitchener, Canada