Search
Generic filters

Autori volume

Coșul meu:

Irina Alexe

Nicoleta Beraru

Cosmisian

Cristina Cristea

Cristina Dinu

Cristina Dinu

Alexandru Dospinescu

Nicolina Halgaș

Nicolina Halgaș

Aura B. Lupu

Aura B. Lupu

Irina Magierka

Irina Magierka

Maria Neagu

Petruța Petre

Petruța Petre

Simona Prilogan

Petru Racolța

Em Sava

Lucia Stroilă

Ovidiu Ștefan

Ovidiu Ștefan

Anna Timotin

Irina-Cristina Țenu

Ileana Vlădușel

Irina Alexe

Sunt former economist și marketing officer, actual blogger și scriitor. Sunt fiică, soră, mamă, soţie, femeie, iubită şi toate celelalte atribute din cântec, plus multe altele. În urmă cu vreo niște ani m-am îndrăgostit iremediabil de social media și scris.

Îmi plac provocările care implică scris și de obicei mă arunc cu capul înainte dacă pare să mă stimuleze intelectual. Am aflat în acest timp că poți să faci ceva cool, ceva unic, ceva care te definește și care ar putea să te facă celebru – adevărul este că rămânem în umbră până găsim publicul care se poate identifica cu noi. 

A debutat în 2015 cu o povestire în volumul colectiv Azi, în 2016 a publicat romanul Drumul meu, în 2018 romanul Foamea, iar în 2020 cartea de bucate umoristică 30+ și înfloritoare.

Nicoleta Beraru

Nicoleta Beraru (n.1972) este absolventă a Facultăţii de Litere din cadrul Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi. Din 2003 trăieşte în Belgia, unde lucrează ca profesoară de limba română  (Centrul de Limbi Străine asociat Universităţii KULeuven) şi ca profesoară de integrare (Agenţia de Integrare a Guvernului Flamand). Pe lângă acestea, este traducătoare freelance (Ministerul Justiţiei din Belgia) pentru limbile română, neerlandeză şi franceză. A colaborat, de asemenea, pentru subtitrări, cu televiziuni neerlandofone din Belgia (VRT, VTM).


Ca publicistă, a colaborat cu Ziare.com, Newsweek Romania, Revista Itaca Dublin (revista de cultura a scriitorilor din afara granitelor tarii), Catchy like a women, revista organizatiei ADR Vlaanderen (în limba neerlandeză). Din 2020 este editor la Revista Timpul Belgia ale bărei baze le-a pus.


A debutat editorial în 2018 cu volumul de eseuri şi povestiri pentru adulţi „Ardei iuti. Povestiri la imperfect”. În 2019 publică romanul „Luluţa şi Petrişor sau povestea cuiburilor părăsite”, care s-a aflat pe lista de preselecţii a Festivalului Primului Roman de la Chambéry, Franţa, şi pe locul 2 la concursul literar „Distincţii Cartea Anului 2019”, Dublin.


2020: coautor – volumul colectiv de proza „diaspora ’20”.
2020: coautor – volum colectiv de proza „Nuanţe de piper şi ciocolată”.

2021: coautor – volum „Români – Români belgieni – Români europeni”.

Cosmisian

Cristina Cristea

Sunt de profesie medic. Îmi plac deopotrivă pictura, muzica și patinajul, dar din postura de privitor și ascultător cuminte, pentru că m-am convins repede că e mult mai bine așa. Dar cuvântul, îl iubesc de când mă știu. Am început să scriu după ce am învățat alfabetul și am înțeles că toate acele semne te pot ajuta să le spui celorlalți cât de minunate sunt lucrurile văzute de tine. Probabil mi s-a părut ușor să o fac în versuri, pentru că la șapte ani compuneam prima mea poezie.
Să scriu este pentru mine mai mult decât o stare, e un mod de a mă simți împlinită, pentru că atunci se închide un cerc în care sufletul meu este cumva acasă. Chiar dacă o bună perioadă de timp am pus într-un sertar caietele de încercări literare, nu am putut rămâne deoparte și de câțiva ani am reluat joaca mea cu cuvintele. Am publicat poezie în diverse reviste literare și antologii (Luceafărul din vale, Columna iubirilor eterne, Dincolo de retină, Traiectorii fragile, Vis cu Nichita, Convorbiri literar artistice și eCreator).

Cristina Dinu

Cristina Dinu

Motociclistă și sculptor în metal, pe lângă alte câteva (zeci de) calificări, Cristina Dinu este un spirit tenace, imprevizibil și dependent de cafea. Atunci când nu chinuie demonii metalului sau motocicleta personală, scrie lucruri pe care i-ar plăcea să le citească dacă ar fi gata publicate. În aprilie 2020 i-a venit ideea unui roman sci-fi fantasy, Copiii viitorului, care a luat forma unui tumult de personaje, întorsături de situații și povești derulate într-o lume imaginară și teribil de complexă. Un om normal s-ar fi dat poate doi pași înapoi, refuzând această misiune nebu­neasca, dar Cristina a trecut la treaba cu obstinația unui pitbull vizionar, construind eroi, lumi și dialecte în pauzele de muncă din atelier. Cu ajutorul unor zile modificate, de 48 de ore, s-au adunat printre scule și fiare cele câteva sute de pagini care se află acum între copertele acestui volum, gata de a fi trimise prin lume într-o călătorie literară.

Alexandru Dospinescu

Nicolina Halgaș

Nicolina Halgaș

Aura B. Lupu

Aura B. Lupu

Se numește Aura B. Lupu. Traiește în Belgia și are o lume întreagă în suflet. Cariera în ale ,,fircalitului”, cum îi place scriitoarei ardelence să spună, a început în noiembrie 2017, pe blogul personal. Însă visul ei de-a scrie vine din copilărie, când dorea cu ardoare să publice o carte pe care: ,,S-o țin în mâini, să miroasă a nou, a proaspăt tipărit, a cerneală abia uscată”. În 2018 visul a prins viață. A publicat prima ei carte, Triiirile Aurei, urmată de a doua, cu același nume. A făcut parte apoi din antologiile: Vara Cuvântului și Iarna Cuvântului și din echipa de editori ai revistei Timpul – Belgia. Pentru o perioadă, Aura iși încredințează trăirile jurnalelor, după care iese la iveală cu un verb decis, provocator. ,,Mai am momente când plâng, scriind. Dar, de cele mai multe ori, e de bucurie. Că pot manifesta ceea ce simt. Că pot impartași ceea ce gândesc. Și, mai ales, că pot exprima ceea ce sunt: Eu. Și atât.”

Irina Magierka

Irina Magierka

Numele meu este Irina Magierka. Și scriu. Din drag de oameni, de bucurii și de viață, din dorința de a mă descoperi sau redescoperi, pentru ca fiecare zi să fie altfel, pentru ca eu să fiu eu și dincolo de cuvinte.

Despre mine? M-am născut toamnă, mereu toamnă, într-o zi de 19, la mijlocul unei luni cu iz de iarnă dar cu nume de toamnă, noiembrie, și într-un an pe care părinții mei l-au ales aleatoriu: 1968.

Zic, m-am născut sub o stea norocoasă, altfel cum aș putea așeza emoția în suflete? Viața? Mi-a oferit mult, atât de mult încât am fost privilegiată în a alege între profesie, carieră și familie.

După peste 16 ani de magistratură (am profesat ca procuror după absolvirea Facultății de Drept din cadrul Universității A.I. Cuza din Iași) am plecat în Germania, devenind parte a diasporei. Germania mi-e gazdă de 10 ani și ne respectăm reciproc.

Poezia a devenit modul meu de a mă reinventa. Am debutat în anul 2002 cu volumul de versuri „Ecoul nerostitei rugăciuni” apărut la editura Cronica – Iași iar apoi, în anul 2020, am publicat povestirea „Savoare de cireșe amare” în antologia SIONO „Nuanțe de piper și ciocolată – It is what it is”.

„Trăiri”, volumul de versuri apărut la Editura SIONO în aprilie 2021 nu e numai o poveste frumoasă, e un adevăr delicat despre curajul de a fi doar așa cum vrei tu.

Maria Neagu

A debutat în volumul colectiv Dincolo de aparențe (apărut în două ediții) în anul 2015.

Proiectul Dincolo de aparențe, marca Să reînvățăm să citim a luat naștere din dorința de a ajuta cititorii să termine de citit poveștile începute.

Petruța Petre

Petruța Petre

Petruța Petre este profesor de limba și literatura română, iubește copiii și este fascinată de lectură – evadarea ei din cotidian. Cărțile citite au prins rod în mintea și imaginația ei, astfel că a început să inventeze povești, să le crească mari și să le publice. Așa s-au născut cărțile semnate cu numele ei.
A debutat cu romanul El și ea, adică noi, apoi a publicat seria de cărți pentru copii Întâmplări cu puști, literatura pentru cei mici „fiind un refugiu în lumea magică a copilăriei, dar și o dorință de-a aduce în fața copiilor povești educative și distractive în egală măsură,” afirmă scriitoarea. Au urmat apoi trei volume de poezie: În numele iubirii, Pașii iubirii și De-ale iubirii… și o nouă carte pentru copii: Puterea prieteniei.
De asemenea, a participat și participă activ cu proză și poezie în diverse publicații și antologii.
Pe lângă laborioasa activitate literară, scriitoarea a adunat, în calitate de coordonator, alături de elevii ei, premii valoroase la nivel național și internațional, de care este foarte mândră.

Simona Prilogan

Deși copilăria am trăit-o sub aripile cenușii ale comunismului, cu frica de securitate în piept, cu urcatul scărilor în beznă până la cel de al 10-lea etaj al blocului, trăind în condiții precare, mă consider totuși un copil răsfățat al Hunedoarei, urbea aducându-mi atât de multă mângâiere și blândețe. De la castanii drept încolonați de-a lungul trotuarelor, sub care am găsit portite spre magia basmelor, până la sălile de clasă, unde profesori desprinși parcă din lumi celeste, ne-au dăruit cu multă pasiune și devotament o parte din cunoștiințele lumii și ne-au îmbrățișat sufletele cu multă dragoste, ne-au învățat regulile esențiale ale umanității. Nu doar ca un act de curaj, dar ca o trăsătură de bun simț al omului frumos.
Cu poezia am cochetat de mică, timp în care am cântat, am dansat, am jucat teatru. Toate astea s-au înfiripat în școala generală nr 1 din Hunedoara, unde grației profesorilor am descoperit bucuria artei.
Legat de poezie îmi amintesc cu multă emoție și nostalgie de evenimentele culturale, destul de dese, ce aveau loc în municipalitate, de regulă în incinta Casei de Cultură ori la Castelul Huniazilor. Se interacționa fabulos prin tot felul de provocări artistice, scriind uneori pe teme stabilite ad hoc. Am câștigat chiar și câteva premii, lucru ce m-a încurajat să îmi continui jocul creației.  Ehehe, am chiar și o poveste hazlie. Eram cred în clasa a 5-a. Profesoara de limbă și literatura română, dna Maria Prejban, m-a înștiințat cu vreo două zile înainte că urmează să mergem amândouă la un eveniment în care trebuia să înscriem un poem dedicat „conducătorului iubit” Nicolae Ceaușescu. Copil fiind, am încropit câteva versuri despre ceea ce am înțeles eu la vârsta mea că ar trebui să fie un conductor model, jucându-mă în inocența mea cu rimele și ritmul. Tot în inocența mea am spus tovarășei profesoare că poezia nu are inclus numele conducătorului iubit deoarece nu am vrut să o „stric”, iar în cazul în care la următoarele alegeri un alt președinte va fi ales, poezia mea rămâne valabilă. (!) Și acum mă minunez de inocența Copilăriei, dar, de asemenea, îi sunt recunoscătoare doamnei profesoare pentru maturitatea și discreția de care a dat dovadă. Mi-a explicat blând că trebuie să așezăm între rânduri și numele cu pricina. 

Despre orașul cu castani aș povesti la nesfârșit, ca despre o icoană a Copilăriei în care toți copiii fost-au fericiți. Din rădăcina lui mi-am înălțat cuminte ramurile către senin, însuflețindu-mi gândurile cu delicatețe, frumusețe și îndrăzneală precum inflorescența acestuia.

Primele poezii mi-au fost publicate în câteva reviste din tară de la vremea respectivă, dar cea mai prețioasă apariție a fost cea din cotidianul hunedorean Cuvântul Liber. Se întâmpla între 1998 – 2003. Tot în acea perioadă am castigat un premiu al presei în cadrul Festivalului International Lucian Blaga ce a avut loc la Sebeș.

A urmat apoi o perioadă de tăcere creativă. Am revenit în urma încurajării primite din partea fiului meu cel mare, Cosmin. În 2013 am deschis primul blog wordpress unde am publicat poezie și proză scurtă în limba română și engleză.  În ultimii 3 ani am colaborat la diferite proiecte literare, publicând în Webcultura (România) și Spillwords NY ( SUA), iar azi am bucuria să spun că o parte din creațiile mele literare sunt incluse în 6 antologii de poezie din Statele Unite ale Americii, în 3 antologii literare din Marea Britanie și 2 antologii de poezie și proză scurtă din România.

Petru Racolța

Petru Racolța s-a născut (a. 1956) în comuna (pe atunci, acum e un orășel cochet) Seini, județul Maramureș. Poate că ar fi devenit zidar, – spune Petru, – ca tatăl și bunicul lui, așa cum a devenit și fratele lui mai mare, dar destinul a avut alte planuri pentru el. Astfel că, la numai șase luni de la naștere, a fost lovit de o poliomelită nemiloasă care l-a marcat pe viață lăsându-l cu sechele serioase la ambele picioare. Din cauză că nu se mai putea deplasa, nu a fost acceptat la școala din localitate, decât în clasa întâi. „Mama a fost cea care s-a zbătut ca o leoaică să mă înscrie la o școală specială, din Jucu de Sus, ”ca să ajung om între oameni” îmi zicea ea.”

Școala în internat nu a fost deloc ușoară, dar i-a întărit trupul și spiritul pentru viața grea care îl aștepta. Însă principalul avantaj l-au constituit profesorii de calitate care veneau din Cluj-Napoca, pentru a le lumina mințile și a le ostoi setea de cunoaștere. Influența cea mai mare asupra lui a avut-o profesoara de limba română, Milaș Scutaru Rodica, care l-a încurajat să scrie primele poezii și apoi povestiri scurte: „Îmi amintesc că ne-am despărțit cu mare regret, la terminarea clasei a VIII-a, cu promisiunea că vom ține legătura, ceea ce nu s-a întâmplat până acum cinci ani.” Între timp, Petru a făcut o școală profesională de electrician constructor de mașini electrice (bobinator), la București, orașul în care ar fi rămas pentru totdeauna, dacă se putea. Acolo a jucat de multe ori șah în Cișmigiu, dar și în clubul ITB, alături de maeștrii și talente care aveau să se afirme așa cum ar fi putut face și el dacă nu trebuia să revină în Seini. La fel, în școala profesională a avut acces la o mașină de scris prin care a așternut o parte din prima lui poveste – ”Revolta din ogradă” -, pe care avea să o termine 45 de ani mai târziu, datorită blogului deschis pe WordPress.

Liceul l-a făcut la secția ”fără frecvență”, între anii 75-78 și Petru ar fi mers mai departe dacă nu se căsătorea cu o fată frumoasă care necesita toată atenția lui, din mai multe puncte de vedere. Tânjea de dorul de-a povesti ca în copilărie, când născocea povești pentru a-și adormi seara colegii de dormitor. Dar… a rămas văduv și ulterior apare internetul pentru a putea ajunge „stăpân pe o tastatură, în fața colilor albe și virtuale care așteptau să-mi revărs gândurile”.Petru Racolța a început cu povestiri scurte și nuvele, publicate în două volume sub titlul ”Povestirile unui maramureșean” (editura Eurotip Baia Mare – 2015 -, respectiv Waldpress Timișoara – 2017), dar a scris între timp și romanul ”Planeta Paradis” – editura Excelsior. Timișoara. A urmat prima lui carte de versuri, ”Versuri pentru suflet și cuget” (poezii, epigrame, catrene, haiku) – 2019 editura Pavcon, București -, precum și un volum cu patru povestiri fantastice: ”Metamorfoza”. la aceeași editură și în același an.

Em Sava

Ela Mihu alias Em Sava își trage seva din Sava ardeleană a bunicilor ei, paradis care i-a amprentat copilăria, determinând-o să-și semneze scrierile cu pseudonim.

Deși locuiește din 2001 în Canada, trăiește în patria limbii române, colaborând cu o serie de ziare și reviste din România și diaspora, publicând regulat proză și poezie în limba română, pentru că, spune scriitoarea, „dacă Dumnezeu te face român, degeaba emigrezi.”

A debutat în 2018 cu romanul Pași (scris în colaborare cu Axel), a apărut în diferite volume antologice de poezie și proză, în 2020 a publicat romanul Ana și volumul de versuri Fluturi și alte frunze.

Lucia Stroilă

Aveam 11 ani cînd am scris prima poezie. Se organiza un concurs, ”Tinere condeie” se numea și diriginta voia să participe doi dintre noi așa că a organizat un concurs pe clasă. Mi-am bătut capul vreo două zile și a ieșit o impresionantă poezie patriotică, în care pusesem toată inima mea mică și tremurătoare. Patria era mama bună și iubitoare, etc, etc. Aveam emoții cît carul cînd am prezentat-o. Ghinionul a făcut ca buna mea prietenă și colegă de bancă, Emilia, să vină cu o poezie scrisă de Topîrceanu. ”După-atâta frig şi ceaţă/ Iar s-arată soarele./ De-acum nu ne mai îngheaţă/ Nasul şi picioarele!” Era frumoasă, tii ce frumoasă era, iar Emilia ne-a citit-o înainte de ore, de-am rămas muți de admirație, n-o mai auzisem niciunul niciodată. Ce mai, ea avea să cîștige concursul, era clar și nici măcar nu eram supărați, că nu ascultasem în viața noastră versuri mai frumoase. Chiar am ajutat-o pe Emilia s-o treacă pe curat, că eu aveam un scris frumos, mult mai frumos ca ea. Cînd a venit diriginta am sărit repede să-i spunem să asculte întîi poezia Emiliei. Indulgentă, femeia a ascultat-o, și-a luat imediat foc. A crezut că rîdem de ea. Drept urmare, ne-a corectat poeziile la sînge. Cînd a ajuns la mine a zis ” Ia uite, și tu trebuie s-o fi copiat de undeva, că e prea frumoasă. Asta nu e poezie de copil de clasa a 6-a, sigur!”. Am crezut că-mi fuge pămîntul de sub picioare cu tot cu clasă, că mă afund și mă duc pînă în miezul de foc al planetei. Degeaba i-am spus că eu am scris-o, că-s metaforele mele și-am muncit pentru ele, a fost neînduplecată și m-a descalificat. Am plîns o căldare de lacrimi atunci și, pînă în 2016, nu am reușit să mai scriu un vers. Eram atît de blocată în umilința copilului nedreptățit, că aveam creierul întunecat, pur și simplu tot ce scriam mi se părea ori prea prozaic, ori prea banal, clișeic. Anul 2016 a venit cu descătușarea. Am cunoscut un om de care m-am și îndrăgostit (de la distanță). Era sigur pe el, scria povestioare istorice, scria versuri și mi-a dat aripi. Multe dintre versurile mele de început sunt legate, într-un fel, de el. Din fericire, erau atît de naive, că le-am ocolit și nu le-am inclus în volumul de față.

Apoi, m-am gîndit că ar fi bine totuși să rămîn la proză și m-am înscris la un curs de scriere creativă pentru proză scurtă care, culmea, în loc să mă îndepărteze de poezie, m-a apropiat de ea. Anul trecut, omul meu mi-a zis ”ar trebui să le aduni și să le publici”. Eu nu eram așa sigură că am să reușesc, dar pandemia mi-a dat curaj (ies și lucruri bune din interdicții, se pare) și mi-am zis că ar fi cazul să fac și eu odată ceva care să rămînă peste timp.

Așa se sparge gheața. Mai am în lucru o carte de povestiri pe care le pitrocesc de ceva timp și cu siguranță voi mai publica și altele, de Dumnezeu va fi blînd și-mi va lăsa timpul necesar scrisului și, bineînțeles, dacă cititorii vor fi încîntați de emoțiile pe care le transmit.   

Ovidiu Ștefan

Ovidiu Ștefan

Anna Timotin

Născută în primăvara lui 1987, în satul Puhoi din Republica Moldova, Anna s-a desprins de meleagurile părintești când a devenit studentă la Universitatea Liberă Internațională din Chișinău, la secția Engleză-Germană. În 2012 a emigrat în Canada, unde a absolvit cursurile de Resurse Umane ale Universității McGill. Azi trăiește în Montreal, unde lucrează ca analist pentru o companie națională. Îi place ceea ce face, însă adevărata ei pasiune este literatura. Citește cărți într-o rotație de limbi: engleză, franceză, română și rusă.

„Prin venele Annei Timotin curge Moldova natală și literatura. Urmărind penița fermă, verbul hotărât, onestitatea scriiturii și figurile de stil lejer dantelate, construind povești picturale, e greu să crezi că Amintiri este un volum de debut.
Deși trăiește de ani buni în Canada, filonul tradițional nu a cunoscut alterarea înstrăinării, limbajul este dulce și adesea colorat dialectic.

Cartea cuprinde douăzeci și nouă de povestiri distincte, însă este un tot unitar, însumând icoanele copilăriei și adolescenței scriitoarei, petrecută parcă într-o altă lume, mult mai simplă și mai curată. Viața își cântă timpul și în satul Puhoi al Moldovei de dincolo de Prut, oamenii trăiesc și visează, soarele răsare și apune, copiii cresc și își urmează destinele, iar nostalgia dulce a autoarei, aflată astăzi la mii de kilometri distanță, își pune amprenta pe fiecare literă.” (Em Sava)

Irina-Cristina Țenu

Are o foarte bogată activitate lirică, constând în colaborarea cu diverse publicații literare (eCreator, ParnasXXI, Contraste Culturale, Anotimpurile Expresiei Ideii, Logos și Agape, Universul Culturii și multe altele) unde a publicat și publică poezie. E parte din diferite antologii și este premiată în cadrul multor concursuri și festivaluri.

Ileana Vlădușel

Încerc, timid, să transmit în versuri emoțiile pe care mi le inspiră viața, în infinita ei înțelepciune.

A publicat volumele de versuri: Casa cu îngeri, Vajnicul lăcustă și Poezii. De asemenea a apărut în antologiile Flori de primăvară, Flori de mai, Vestitorii primăverii și Poeți și prozatori români în Regal Eminescian, sub egida revistei Amprentele Sufletului.

(0)